Vedetele panicate, nu mai are cine să le citească viitorul. Mediumul celebrităților, operat pe creier

Mediumul celebrităților, Tyler Henry, se recuperează după ce a fost operat pe creier, pentru o tumoare. El a fost supus intervenției zilele trecute, iar acum oferă noutăți despre starea sa de sănătate.
Tyler Henry, cunoscutul medium din emisiunea „Hollywood Medium”, a fost diagnosticat cu o tumoră coloidă localizată în apropierea centrului creierului. Pentru că aceasta devenise periculoasă, el a anunțat că a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru a-i fi îndepărtată tumora.
„Am un prognostic foarte bun, personalul medical a fost incredibil și mă simt extrem de recunoscător că sunt înconjurat de familie”, a scris Tyler într-o postare pe rețelele sociale, în care a anunțat și că va fi în repaus la pat timp de o lună. El a mai transmis că este nerăbdător să își poată relua sesiunile de predicție a viitorului.
În vârstă de 29 de ani, Tyler Henry și-a descoperit abilitățile de clarvăzător la vârsta de 10 ani, când a prezis moartea bunicii sale.
În adolescență, Tyler a început să ofere predicții private, iar cum ceea ce spunea se întâmpla, a atras atenția vedetelor, printre care membrii familiei Kardashian-Jenner, Megan Fox, Sofia Vergara, Lizzo și mulți alții. A ajuns să fie apelat de aceste vedete și de multe altele, iar apoi a ajuns să apară în propriile show-uri la TV. Emisiunea sa „Hollywood Medium with Tyler Henry” a fost difuzată între 2016 și 2019, iar în 2022 a lansat „Life After Death with Tyler Henry”, un show în care oferă predicții live unor persoane din mediul de afaceri, politică și entertainment.
Pe lângă cariera sa în televiziune, Tyler este autorul a două cărți. El continuă să ofere sesiuni live și să participe la turnee, ajutându-i pe oameni să găsească confort și înțelegere prin comunicarea cu cei decedați.
Mediumul celebrităților a menționat că cea mai mare parte a tumorii coloidale a fost îndepărtată săptămâna aceasta. Cunoscută și sub numele de chist coloid, această tumoră are o creștere lentă și poate duce la acumulare de lichid în creier dacă devine prea mare. Vedeta a dezvăluit că nu este prima dată când se confruntă cu genul acesta de probleme.
„Nu e prima dată când trec prin asta”, a mărturisit tânărul.
Tyler Henry i-a ținut pe fani la curent cu starea sa de sănătate de-a lungul timpului. A mai povestit că totul a început la vârsta de 18 ani, când medicii i-au descoperit un chist cerebral congenital, care a dus la o intervenție chirurgicală de urgență după săptămâni de dureri de cap.
„Ceva cu care m-am născut a ajuns abia acum să provoace o situație care îmi punea viața în pericol, chiar când începea viața mea de adult. Fără acea intervenție chirurgicală pe creier, nu cred că aș fi conștientizat atât de direct fragilitatea vieții”, a scris el, retrospectiv, într-o postare din 2023.
După operația din 2014, Tyler și-a amintit că diagnosticul a venit la doar o zi după ce alergase aproape trei kilometri și lucrase în grădină.
„Expresia „Moartea nu așteaptă pe nimeni” mi-a răsunat în minte când stăteam întins în patul din secția ATI, cu o durere de cap cumplită. Prima noapte în spital a fost cea mai grea. Doctorii au un talent aparte în a se exprima în cele mai neliniștitoare moduri. Când am ajuns la Urgențe pentru ceea ce credeam că este o migrenă, mi s-a făcut un CT, iar rezultatul a fost introdus cu: Nu e bine niciodată când ești cel mai interesant caz din camera de gardă. Azi tu ești acel caz. Nu faptul că avusesem un AVC m-a speriat cel mai tare, ci faptul că nu știam ce este acea formațiune de mărimea unui bob de strugure aflată pe trunchiul cerebral”, a mai scris el pe rețelele sociale, în același an.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook