Meteorologii au vești îngrijorătoare pentru starea vremii de Paște și de 1 Mai. Reprezentanții Administrației naționale de Meteorologie au transmis, vineri, prognoza pentru perioada care urmează.
Un val de aer arctic ajunge în România
Pentru săptămâna ce urmează, primele două zile vor aduce o vreme deosebit de caldă în majoritatea zonelor din țară, cu temperaturi care vor ajunge între 25 și 32 de grade Celsius, comparabile cu o zi de vară. Cu toate acestea, începând cu data de 17 aprilie, se așteaptă o răcire accentuată în toate regiunile, odată cu intrarea deasupra țării noastre a unei mase de aer rece de origine arctică, ceea ce va duce la scăderea bruscă a temperaturilor.
Valorile maxime vor fi de doar 10…15 grade Celsius, iar precipitațiile vor fi în extindere, transformându-se în lapoviță și ninsori în zonele montane. Vântul va accentua senzația de frig, iar în zonele înalte se vor înregistra viscole intense.
Cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai
Pentru intervalul 22 – 29 aprilie, meteorologii preconizează că temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale în regiunile extracarpatice. În același interval de timp, în restul țării, temperaturile se anunță apropiate de cele specifice anotimpului în care ne aflăm. De asemenea, reprezentanții ANM transmit și că nivelul de precipitații va fi excedentar, în special în zonele montane.
În perioada 29 aprilie – 6 mai, temperatura medie a aerului în țara noastră va fi în general ușor peste valorile normale, mai ales în regiunile sudice și sud-estice. În schimb, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale în întreaga țară.
În săptămâna 6 – 13 mai, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice perioadei în care ne aflăm, în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile sudice.
Sursa foto: arhivă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook