O jurnalistă de la Gândul a fost agresată în plină stradă de o avocată. Agresoarea i-a spart nasul chiar lângă sediul Serviciului de Investigare a
Bătută în plină stradă
Câteva scene incredibile s-au petrecut, vineri la prânz, în apropierea sediului Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Poliției Capitalei, de la Casa Presei, după audierea fostului șef al OTP Bank România, Laszlo Diosi.
Este vorba despre jurnalista Gândul Mădălina Prundea. Ea i-a adresat mai multe întrebări ex-șefului OTP Bank, în timp ce acesta se deplasa către mașina care îl adusese la audieri (VEZI DETALII AICI), însoțit de avocata sa, Teodora Ninof. A fost momentul când, din senin, avocata a lovit-o cu sălbăticie, în plină figură, pe jurnalistă.
În urma loviturii halucinante, care a venit fără cel mai mic semn sau avertisment, ziaristei i-a fost spart nasul, iar microfonul pe care îl ținea mână i-a fost proiectat direct în dinți, provocându-i dureri atroce.
Și mai șocant este faptul că în următorul moment de la agresiune, avocata și-a continuat nestingherită mersul prin parcarea de la Casa Presei Libere, alături de clientul ei, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Despre agresoarea jurnalistei Gândul
Agresoarea Teodora Ninof este o apropiată a lui Laszlo Diosi, potrivit surselor Gândul. Femeia a lucrat, timp de 14 ani, conform propriului CV, în OTP Bank România. Din 2005 până în 2007 a fost consilier juridic, iar, în perioada 2007 – 2016 a fost directoarea Direcției Juridice, pentru ca, din 2016 până în 2019 să ocupe chiar funcția de manager.
În prezent, Teodora Ninof este asociat senior la Cabinetul de Avocatură TAMC.
Gândul a transmis inclusiv prin intermediul condeiului că susține libertatea de exprimare și condamnă cu fermitate astfel de acte reprobabile la adresa jurnaliștilor. Filmarea poate fi vizualizată aici.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook