Vin Diesel anunță finalul „The Fast and The Furious”. Surpriza care îi va face pe fani să plângă

În 2001, atunci când s-a lansat primul film din franciza „The Fast and The Furious”, nici Vin Diesel (interpretul lui Dominic Toretto) și nici regretatul Paul Walker (Brian O’Conner) nu știau ce fenomen aveau să pornească. Acum, la 24 de ani de la lansare, Vin Diesel a anunțat marele final al francizei. În plus, a dat și o veste care va umple pe toată lumea atât de bucurie, cât și de tristețe.
Prezent pe scena festivalului Fuel Fest din Pomona, California, Vin Diesel a anunțat că ultimul film „Fast & Furious” va avea premiera în 2027. De asemenea, a dezvăluit că le-a impus celor de la Universal Pictures trei condiții pentru a fi de acord cu anul lansării.
„Mi-au spus: «Vin, putem, te rugăm, să lansăm finalul în 2027?» Iar eu le-am răspuns: «Da, dar cu trei condiții!»”, a declarat Vin Diesel pe scena festivalului.
Actorul a continuat apoi prin a dezvălui care au fost cele trei condiții impuse.
„Prima condiție: revenirea francizei acolo unde a început – în Los Angeles. A doua: întoarcerea la cultura auto și cursele de stradă, care au definit seria. A treia: reîntâlnirea dintre Dominic Toretto și Brian O’Conner, personajul interpretat de regretatul Paul Walker”, a spus interpretul lui Domenico Toretto.
Cheryl Walker, mama lui Paul Walker, era și ea pe scenă, vizibil emoționată. Vin Diesel a strâns-o puternic în brațe și a încheiat: „Asta veți primi în final! Vă iubesc!”.
Atunci când Paul Walker a murit în 2013, în urma unui tragic accident de mașină, producția de la „Furious 7” a fost oprită luni întregi. Echipa a decis apoi să îi aducă un omagiu emoționant: personajul său, Brian, a fost „pensionat” și este văzut conducând spre apus, pe melodia „See You Again”, un moment care a rămas în inimile fanilor.
Pentru acea secvență finală, au fost folosiți frații săi, Cody și Caleb Walker, iar chipul lui Paul Walker a fost reconstruit digital.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook