Simona Ionescu / Redactor Șef

Viorica de la Clejani, categorică: „Eu sunt șefa în casă! Până la bani”

Viorica de la Clejani, categorică: „Eu sunt șefa în casă! Până la bani”
Viorica și Ioniță de la Clejani au trecut printr-o perioadă grea din viața lor. Fiica lor Margherita a ajuns inculpată pentru consum de droguri. Totuși, viața merge înainte și există și motive de mare bucurie.

Viorica și Ioniță de la Clejani sunt printre cei mai îndrăgiți lăutari din țară. Viorica cântă ca nimeni alta, iar Ioniță este un vrăjitor al acordeonului. Au ceva probleme cu cei doi copii ai lor, dar și motive de bucurie.

Zi de sărbătoare pentru Viorica și Ioniță de la Clejani

”Astăzi sărbătorim 25 de ani de căsnicie, dar suntem împreună de 29 de ani”, a scris Viorica de la Clejani (47 de ani) în dreptul unei fotografii care o reprezintă alături de Ioniță (50 de ani) , bărbatul cu care are doi copii, pe Fulgy și pe Margherita.

De-a lungul timpului au avut și cumpene, dar au știut să le depășească și iată-i împreună sărbătorind ”Nunta de argint”:

“Îl știam pe Ioniță de mult, îl vedeam pe stradă, dar nu aveam curaj să vorbesc cu el. Era matur și frumos, nu avea el ochi pentru mine. Mătușa mea ne-a făcut cunoștință, mi-a spus că e băiat bun, de familie. Ne-am văzut, ne-am plăcut și de atunci am rămas împreună. M-a cerut în căsătorie în trei secunde. Stăteam la umbra unui salcâm și mi-a zis. «Dacă nu te măriți cu mine, mă însor cu alta! Ai 10 minute să te gândești». De aici, vă daţi seama ce am făcut”, a povestit Viorica de la Clejani, la Kanal D.

Dar cele mai simpatice mărturisiri le-au avit în această dimineață la emisiunea Adelei Popescu și a lui Cove, de la Pro TV. Viorica a spus cu fermitate că ea este șefă în casă, de ea ascultă toți. Dar…„Sunt șefa în casă, dar până la bani. Cu banii e Ioniță, eu sunt mai cheltuitoare”. Amândoi au explicat că ea doar cere bani pentru coafor, pentru ședințe de înfrumusețare, pentru haine, iar Ioniță plătește facturile peste tot, că nimeni nu s-ar descurca ca el. „Din cauza asta sunt dependentă de el”, a fost categorică Viorica. În cuplu, cine e cel mai certăreț, au fost întrebați. Ioniță a început să râdă, iar Viorica a sărit cu replica: „Să te ferească Dumnezeu de omul mut!”.

Viorica și Ioniță s-au cunoscut în 1987, pe când aveau 14, respectiv 17 ani la aniversarea unei mătuși de-a ei unde au interpretat un cântec în duet, dar relația lor a început de-abia 5 ani mai târziu când s-au revăzut la o nuntă. ”Viorica e cea mai importantă ființă din viața mea”, a sunat declarația de dragoste a lui Ioniță, după 29 de ani petrecuți împreună.


Horia Brenciu emoționat. Cine i-a stârnit amintiri dragi

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre