Simona Ionescu / Redactor Șef

2 iunie este o zi specială pentru Oana Moșneagu, pentru că Vlad Gherman o va duce la altar. S-au ales și verighetele.

Luna trecută, Oana Moșneagu și Vlad Gherman au spus cel mai frumos da din viața lor, iar pe 2 iunie vor ajunge la altar. Evenimentul va fi unul grandios, iar cei doi vor avea în jur de 160 de invitați. Pentru că tematica aleasă a fost „Visul unei nopți de vară”, cei doi vor să fie „colorați”.

Vlad va îmbrăca un costum superb, pe care nu vrea să-l divulge. „Este un costum extraordinar la care țin foarte mult”. Oana a spus că va avea „o rochie relaxată pentru a putea dansa”. Cât privește verighetele, încă nu le-au ales, „avem deja niște modele pe care vrem să le probăm și în funcție de ele mai facem mici modificări”.

Cum s-au gândit să facă sarmalele

oana 1
Oana Mosneagu și Vlad Gherman, ultimele pregătiri pentru nuntă

„Ceea ce ne-am dorit într-adevăr este să nu fie ceva foarte clasic, dar să fie ceva elegant, care să ne reprezinte și care să ne aducă aminte întotdeauna de momentul ăsta frumos pe care o să-l ținem în suflet toată viața”, a mărturisit Vlad Gherman pentru o publicație. Cât privește meniul, va fi „un fusion”, dar nu vor lipsi sarmalele, care însă vor fi reinterpretate, iar invitații vor avea parte de un „plating pe măsura locației și pe măsura petrecerii”.

Oana și Vlad sunt pregătiți să devină părinți

Vlad și Oana își doresc enorm să devină părinți și o să urmeze și pasul acesta, considerând că este o „etapă firească a unui cuplu”. Și sunt convinși că următorul pas va fi maternitatea. Până atunci însă îndrăgostiții se concentrează pe nunta Vlad Gherman Oana care urmează să fie în doar trei săptămâni. Dar când Dumnezeu va rândui să vină și bebelușul pe lume, îl vor primi cu brațele deschise.

Nunta Vlad Gherman și Oana Moșneagu este unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului. Pe 2 iunie, nunta Vlad Gherman și Oana va fi cu tematică „Visul unei nopți de vară”, iar cei doi vor apărea colorați și eleganti. Nunta Vlad Gherman promite 160 invitați și momente pline de emoție, cu o rochie relaxată pentru mireasă și un costum extraordinar pentru mire, perfect pentru dansul până în zori. Bancuri. O tânără prinde buchetul cu flori la nunta colegei. Se îndreaptă bucuroasă spre prietenul ei….

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre