Simona Ionescu / Redactor Șef

Vremea s-a zăpăcit! Iarna vine în acest weekend

Vremea s-a zăpăcit! Iarna vine în acest weekend
Anotimpurile așa cum le ștaim nu mai există. Toată vara am nădușit de cald, iar acum vine iarna din octombrie. Meteorologii au început avertizările de vreme severă. Vin ninsorile, bate vântul în rafale și este frig.

Vremea se schimbă radical, chiar dacă abia este toamnă. Temperaturile o iau la vale, spre zero grade, iar la munte va ninge consistent. Plus, că vântul ia viteză, sporind senzația de frig. Nici săpămâna următoarea nu va fi mai cald.

Vremea s-a zăpăcit! Iarna vine în acest weekend

Meteorologii ANM au început să emită avetizări de vreme severă. Bate vântul în rafale, sporind senzația de frig.

”Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, cu valori termice în cursul zilelor mult mai coborâte decât mediile multianuale specifice datei.

Va ploua în jumătatea sudică a țării în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 octombrie) și sâmbătă și duminică (9 și 10 octombrie).

La munte, în special în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 15…25 l/mp, iar izolat în Banat și Oltenia 30…35 l/mp. Temporar vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaților Meridionali, în sudul Banatului și pe litoral, cu viteze de peste 60…70 km/h. Și în regiunile sud-estice, sudice și în restul zonei montane, rafalele vor fi în general de 45…60 km/h”, spun meteorologii ANM.

Vremea va fi deosebit de rece în toate regiunile țării

Vremea va fi foarte rece pentru această perioadă a anului. În general, cerul va fi noros, iar pe arii relativ extinse în jumătatea de sud a României și izolat în rest vor fi și averse temporare.

Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate, însă pe parcursul zilei se vor înregistra intensificări ale vântului în sudul, sud-estul țării și în zonele montane. Izolat, dimineața se vor semnala condiții de ceață, iar seara spre noapte, în special în nordul și centrul țării vor fi condiții de brumă.

Presiunea atmosferică va fi ușor variabilă în jumătatea de sud-vest a României, însă se va menține la valori foarte ridicate la nivelul întregii țări, cu precădere în zonele din nord-est.

Temperaturile minime vor varia între 0 și 8 grade Celsius, în timp ce valorile termice maxime vor fi cuprinse între 9 și 17 grade Celsius, cele mai ridicate fiind raportate în zona de nord-vest a României.

La munte, vântul va sufla tare și va ninge

Sâmbătă, 9 octombrie, vremea va rămâne în continuare rece în majoritatea regiunilor din țară. Cerul va fi variabil și va prezenta înnorări cu precădere în jumătatea de sud-vest a României, în prima parte a zilei. În Banat, Oltenia și local în Crișana se vor manifesta ploi. Și în Transilvania, Muntenia și Dobrogea se vor manifesta averse, însă pe arii mai restrânse.

Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate în general, iar în zonele din sud-est și local în sud-vest, precum și la munte, vântul se va intensifica. În zonele de munte, precipitațiilor vor fi mixte. La altitudini mari, în special în vestul Carpaților Meridionali, vor predomina ninsorile. Presiunea atmosferică va avea în continuare valori ridicate.

Temperaturile minime vor varia între 1 și 7 grade Celsius. Valorile termice maxime se vor încadra între 7 și 15 grade Celsius.

Sâmbătă, 9 octombrie, vremea în Capitală va continua să se mențină rece. Cerul va fi, în general, noros. În prima parte a zilei, trecător, se vor semnala ploi slabe. Rafalele de vânt vor fi moderate. Temperaturile minime vor varia între 4 și 6 grade Celsius, în timp ce maximele se vor situa în jurul valorii de 13 grade Celsius.

Frig și duminică

Vremea, duminică, 10 octombrie, nu aduce temperaturi mai ridicate. Cerul va fi variabil în regiunile de est ale țării și noros în restul României. Rafalele de vânt vor sufla slab și/sau moderat. Pe arii restrânse, în sudul și sud-vestul țării, vântul se va intensifica. Fenomenul se va semnala și în zonele montane cu altitudini înalte, unde rafalele vor depăși viteze de 65 de km/h.

În jumătatea de vest a țării va ploua temporar. Pe alocuri, se vor acumula cantități importante de apă, semnalează meteorologii. În jumătatea de est a țării, ploile se vor manifesta pe arii restrânse și, în general, slabe din punct de vedere cantitativ. La munte, precipitațiile vor fi mixte.

Temperaturile minime vor varia între 1 și 12 grade Celsius, în timp ce valorile termice maxime vor fi în ușoară creștere în estul și sud-estul României și se vor încadra între 8 și 16 grade Celsius.

În Capitală, vremea va continua să fie rece în municipiul București. Cerul va fi înnorat, în general, pe timpul zilei. Se vor manifesta, de asemenea, și ploi slabe, însă care vor fi trecătoare. Rafalele de vânt vor sufla moderat, în general.

Temperaturile minime vor varia, duminică, în Capitală, între 6 și 8 grade Celsius dimineața și până la 13 și 14 grade Celsius, la amiază.

Prognoza meteo pentru începutul săptămânii viitoare

Luni, 11 octombrie, vremea va continua să rămână rece în  România. Cerul va fi noros și se vor manifesta ploi în toate regiunile țării. În sud, est și centru, aversele se vor manifesta pe arii mai extinse, unde pe alocuri se vor înregistra cantități de apă însemnate.

În zonele de munte, la altitudini de peste 1.600 de metri, vor predomina ninsorile. La înălțimi mai mici se vor manifesta precipitații mixte. Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. În zonele de munte, local, vântul se va intensifica, precum și în sudul și sud-estul României. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 1 și 11 grade Celsius. Valorile termice maxime vor fi cuprinse între 6 și 17 grade Celsius.

Vremea, luni, 11 octombrie, în București, va fi deosebit de rece, iar cerul va fi noros. Temporar, în Capitală, se vor manifesta ploi. Rafalele de vânt vor fi moderate, în general, însă pe perioade scurte de timp se vor intensifica. Sursa: ANM

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre