Simona Ionescu / Redactor Șef

Surpriză pentru participanții Water Fest Ceahlău 2022

Surpriză pentru participanții Water Fest Ceahlău 2022
Evenimentul sportiv de pe Ceahlău se anunță plin de surprize pentru cei care decid să urce pe munte luna viitoare. Organizatorii tocmai au făcut anunțul.

Organizatorul Water Fest Ceahlău 2022, a anunțat că toți participanții care vor cumpără abonamente la eveniment până pe 15 iulie vor putea folosi gratuit echipamentul Bazei Nautice Green Ties Ceahlău, pentru a putea explora și cunoaște una dintre cele mai frumoase zone din România.

Caiace, plăci stand up paddle și stand up kayak, bărci de pescuit, vor fi puse la dispoziția tuturor celor care vor să vâslească pe Lacul Bicaz. Prin această, organizatorul își dorește să atragă un număr mare de iubitori de apă și sporturi nautice care să arate importantă apei în dezvoltarea comunității.

Acțiune ecologică

Odată cu acest eveniment se va instala pe malul lacului o insula verde de selectare a deșeurilor, care va avea o lungime de 5 metri, are trei compartimente, pentru carton, plastic și sticlă și care va rămâne în acel loc până la terminarea sezonului turistic, apoi urmând să fie împrumutată către toți organizatorii de alte evenimente din zona.

Competiția de vâslit canotci 10+1 Rowmania, organizată în evenimentul de la Ceahlău se adresează publicului de toate vârstele, numărul maxim de echipe fiind de 27. Această competiție inițiată de regretatul nostru Ivan Patzaichin a devenit simbolul național al luptei împotriva poluării și la fel conștientizează asupra importanței apei în dezvoltarea comunităților.

Vor fi și concerte la Water Fest Ceahlău 2022

În concertele ce se vor desfășura în fiecare seară de festival au fost invitate numai trupe care au legături puternice cu acest concept ecologic, Green Ties, Kempes, Emeric Imre, Radu Captari, Fără zahăr, Zband-trupa tribut Vali Sterian, Scarlet Aura și Nightlosers. Un număr mare de cluburi de motocicliști vor veni în parteneriat că voluntari pentru ecologizarea platoului unde se desfășoară evenimentul și a luciului de apă, această acțiune fiind organizată de White Knights MC România.

În fiecare zi a festivalului 12,13 și 14 August, participanții se vor bucură de vâslit, de concerte, de ateliere pentru adulți și copii și de concursuri, pe malul celui mai mare lac de acumulare din țară, Lacul Izvorul Muntelui ( Bicaz ). Mai multe informații sunt accesibile urmând link-ul: www.waterfest.ro.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre