Teodora Cucu, cea mai bună gimnastă de aerobic din România, este obsedată de tatuaje, astfel că și-a marcat pe piele momentele grele prin care a trecut în viață. De-a lungul carierei sportive, pe corpul ei au apărut desenele cu cerneală permanentă, unul după altul.

Unul dintre tatuaje îi acoperă întreg șoldul drep.  E locul  unde, în urmă cu câțiva ani, a suferit o intervenție chirurgicală dificilă.  „Desenul de pe șold reprezintă un schelet în brațele căruia stă o fată. Fiecare detaliu al desenului ilustrează un moment prin care am trecut. Scheletul ține fata pe spate, iar mâna este așezată exact pe șold”, a povestit Teodora Cucu. Fata e ea, iar scheletul e pericolul  în care se afla după accidentare.

Sportiva are patru desene, inspirate din filozofia ei de viață, dar și din momentele grele prin care a trecut.

„Două dintre ele sunt citate, al treilea este povestea unei operații prin care am trecut când eram mai mică, iar al patrulea ceva ce mă reprezintă pe mine, o floare de lotus. Eram într-o perioadă mai grea, iar un moment din viață m-a făcut să îmi dau seama că nu trebuie să fiu atât de tristă și să iau lucrurile așa cum erau și trebuia să trec peste”, a mai explicat sportiva.

Teodora Cucu, cea mai bună gimnastă de aerobic

Teodora Cucu a fost medaliată cu aur în proba de grup la Campionatele Mondiale de Gimnastică Aerobică de la Baku. Ea are acum 21 de ani și a câștigat așa de multe medalii la gimnastică aerobică, încât le-a pierdut șirul.

În această perioadă. Teodora se pregătește câte 6 ore pe zi pentru Campionatul European din Italia care va începe pe 17 septembrie și de unde vrea să se întoarcă acasă cu 4 medalii de aur. „Am un program destul de încărcat, mă trezesc, vin la primul antrenament, apoi facultate, după, urmează al doilea antrenament, iar seara, merg câte patru ore la sala de CrossFit acolo unde antrenez”, a mai dezvăluit sportiva.

A început cu gimnastica ritmică, apoi a trebuit să se lase

Teo a început să practice gimnastica ritmică la numai câțiva ani. Când avea 9 ani a suferit o intervenție chirurgicală și a fost nevoită să renunțe. Dar nu a renunțat decât temporar.

„Din 2009 până în 2017 am făcut gimnastica aerobică, am continuat, în 2017 o altă intervenție chirurgicală și anul acesta în februarie am revenit. (…) Mi-am dat seama că asta sunt eu, că nu pot să stau fără să fac ceva, dacă stau o zi maxim două nu pot. Am început să dansez, să fac acrodance, iar din 2019 la începutul anului am început să mă antrenez pe crossfit, parte de pregătire fizică, forță”, a mai spus Teodora Cucu.

Ce este gimnastica aerobică?

Cu 23 de sportivi, 13 seniori și 10 juniori a ajuns delegația României la Pesaro, în Italia, acolo unde între 17-19 septembrie vor avea loc Campionatele Europene de Gimnastică Aerobică.

Gimnastica aerobică este un sport care se practică pe parchet cu o încălțăminte specială, asemănătoare tenișilor. Această ramură a gimnasticii are 4 categorii: 9-11 ani, 12-14 ani, 15-17 ani și seniori. Gimnastica aerobică cuprinde 5 probe: individual feminin, individual masculin, cuplu, o probă formată din doi, băiat-fată, trio, format din trei sportivi, fete, băieți, o fată și doi băieți, două fete și un băiat, grup, format din cinci sportivi și aerobic dance, cu șase sportivi la juniori și opt la seniori.

Sursa foto: Arhiva personală