TES, un adăpost devenit casă pentru Maia Morgenstern. Un teatru viu din Cartierul Evreiesc demolat

Un teatru supraviețuitor dintr-un cartier demolat în vremea comunismului. Calea Văcărești spre Calea Dudești, au ras tot în anii 80. Clădiri de patrimoniu, vechea morgă Mina Minovici, chiar și biserici. A rămas un teatru unde s-a jucat și se joacă creațiile unor clasici ai dramaturgiei evreieşti, dar și ale unor dramaturgi evrei din România şi din lume. Cu toatea acestea, instituția de cultură a rezistat, deși s-a încercat în repetate rânduri demolarea clădirii de patrimoniu.

De 12 ani, actrița Maia Morgenstern este managerul instituției. Ea a scris un mesaj impresionant pe pagina sa de Facebook, povestind cum a început colaborarea sa cu Teatrul Evreiesc în calitate de manager.

Un adăpost pentru o viață

„Un adăpost

O dată s-a întâmplat așa, alta dată, altfel. Odată, demult așa a fost…

…ploua foarte tare. Dar foarte. Țin minte, de parcă ar fi fost ieri. Ploua și eu treceam p’acolo. Aveam, cred, ceva treabă prin cartier. Mă trimisese bunicul, poate. Să caut ceva… niște prăjiturele speciale, poate altceva. Primii struguri?! Cine mai știe? Sau poate umblam creanga prin cartier: nu-l știam, nu-mi era familiar, aproape necunoscut. Mă atrăgea și mă speria cu labirintul ăla de străduțe, cu casele lui (cam in paragină), ascunse pe jumătate în spatele vegetației lăsată la vedere (cam neingrijite) din curțile îngrămădite. Bănănăiam. Inventam povești, umpleam cu personaje adevărate (în capul meu!) și întâmplări posibile ( din cele auzite de mine pe-acasa, pe jumătate șoptite, pe jumătate subîntelese!), sau imposibile.. umpleam cu povești clădirile pe lângă care treceam. Nu știam, nici eu, poate nici alții, că în curând vor dispărea cu totul; cu poveștile inventate, cu poveștile și întâmplările adevărate, dureroase sau banale. Vesele sau triste. Cartierul Evreiesc avea să fie demolat.

În fine. Mă plimbam și croșetam tot felul de…

Și deodată m-a prins ploaia. O ploaie de vară, violentă, neașteptată. Cotropitoare. Trebuia să mă adăpostesc. Eram complet nepregătită. Nu tu umbrelă, nu tu…Trebuie să-mi găsesc un adăpost, măcar până trece ploaia. Teatrul Evreiesc de Stat, acolo.

Nu avem nicio intenție să intru. Părea pustiu. Tăcut. Adormit. Întunecat. Afară era furtună. O furtună de vară. Iar vara stagiunea e închisă, așa stiam. Teatrul e închis.

Numai un pic să mai stau afară, în dreptul streșinii, să nu mă ude. Ploaia.

Cineva m-a poftit înăuntru, cred c-am intrat. Să mă adăpostesc de ploaie. Un adăpost, atât.

Teatrul e în vacanță?

Nu, mi-au răspuns noi jucăm și peste vară. Stagiunea estivală.

Apoi au mai trecut niște ani. Bunicii erau demult plecați. Eu am căzut la examenul de admitere. Eram căzută rău și mă durea. Să plec de-aici, să fug cât mai departe. Atâta îmi doream: să nu mai aud de nimeni și de nimic.

Vino la noi, mi-a spus cineva. Nu mai știu cine.

Vino la TES! – m-a poftit.

– Ce, ce crez! Ce îți închipui acum? Că sunt în căutarea unui adăpost?! – am răspuns cu furie. Era furtună în mine. Un adăpost?!

– Cine știe?! Poate.

– Și ce?! Teatrul Evreiesc de Stat e un adăpost?!? – am adăugat eu cu obida, cu amărăciune. – Un adăpost?!

– Cine știe?! Poate! Se prea poate

Un adăpost! Și asta-i rău?!?

 Povești transmise din generație în generație

 Teatrul Evreiesc de Stat mi-a devenit casă și familie. Cartierul Evreiesc a dispărut, a fost demolat. Peste noapte, mai dispărea o casă, o stradă, o pagină de istorie. TES a rămas în picioare, în furtună. Drept, Tăcut, Demn. Puternic. Nu a fost demolat.

Un adăpost pentru visurile noastre, pentru speranțe, pentru aspirații. Pentru poveștile noastre: trăite sau inventate. Auzite. Păstrate. Adăpostite de furtuni și vreme rea. Transmise din generație în generație.

TES

Teatrul Evreiesc de Stat

75 de ani.

În vremuri de restriște, în vremuri de tristă amintire, mai vechi si mai noi, Teatrul Evreiesc a fost adăpost pentru artiști. De toate felurile, de toate soiurile, din toate timpurile. Adăpost.

A fost odată, a fost o dată, a fost și altă dată”, a scris Maia Morgenstern în postarea sa omagială, încărcată de emoție.