Mădălin Ionescu a povestit momentul când a dat tonomatul de sucuri peste cap. Într-o noapte, a băut 9 fresh-uri de portocale
Nu e ușor să fii tată de fată, iar Mădălin Ionescu știe cel mai bine lucrul ăsta. Cu gândul la fetița lui care pe zi ce trece se transformă într-o adevărată domnișoară, jurnalistul a rememorat una dintre nopțile pe care nu le va uita niciodată: când Petra a văzut lumina zilei.
Într-o lume mereu grăbită, iubirea unui tată sfidează timpul și logica. Când micuța lui Mădălin Ionescu, cu ochi curioși și râs contagios a venit pe lume, totul s-a schimbat, iar jurnalistul și-a luat un angajament pe viață: să facă orice sacrificiu pentru ca ei să nu-i lipsească nimic.
Petra îl învață să fie blând și să privească lumea cu ochi de copil, iar el îi călăuzește pașii pentru a deveni o femeie puternică și independentă.
Dar până atunci, jurnalistul savurează orice clipă petrecută alături de fetița lui cea dragă, iar nopțile îi veghează somnul. Pentru că un tată adevărat e gardianul fericirii fetiței sale. Au trecut „8 ani și ceva” de când Petra a devenit centrul universului său și Mădălin Ionescu și-a amintit din nou cum a fost noaptea când îngerașul său a venit pe lume.
Aflat în maternitate, cu ochii pe ceas în așteptarea minunii, Mădălin Ionescu a băut, din cauza stresului 9 fresh-uri, obținute din 54 de portocale.
„Azi noapte … Mă uitam la ea în timp ce doarme. Când au trecut 8 ani și ceva de la nașterea ei? Îmi aduc aminte că în noaptea respectivă am făcut ceva incredibil. Am băut 9 freshuri de portocale de la emoții.
54 de portocale am consumat într-o noapte. Tonomatul storcea invariabil 6 într-un pahar. Le-am numărat. Eram la maternitate si așteptam noutățile pe care personalul medical mi le furniza din 30 în 30 de minute”, a mărturisit jurnalistul.

Mădălin Ionescu și-a dorit să asiste la naștere. În timp ce rugăciunile lui erau primite la Cer, fetița a fost scoasă din pântecele mamei sale. Un bebeluș frumos, dulce și mâncăcios, o bucurie atât pentru părinți cât și pentru medici.
„Am fost în sala de nașteri, chiar atunci când au scos-o. Am văzut-o când la numai o oră de la naștere, spălată și îmbracată și-a potrivit sânul Cristinei cu mâna si s-a conectat imediat la izvorul de lapte. A fost uluitor”, a continuat vedeta.
Mama și copilul au stat doar patru zile în spital, apoi Mădălin Ionescu și-a adus fetele dragi acasă. Din prima clipă micuța s-a simțit în largul ei, râzând „în hohote” când tata a dus-o sub „frasinul de lângă foișor”.
Anii au trecut parcă prea repede, Petra se transformă într-o domnișoară, iar Mădălin Ionescu are de făcut un singur lucru: să se bucure de fiecare clipă până când ea va părăsi cuibul părintesc.
„Îmi aduc aminte și cum la doar 4 zile, când am adus-o acasă si i-am arătat curtea, a început să râdă în hohote în momentul în care am smotocit-o sub frasinul de lângă foișor.
Și acum? Începe să arate a domnișoară… Nu mai e mult. Mă voi bucura din plin de fiecare clipă care a mai rămas din copilaria ei. Asta mi-am propus…”, a fost mesajul lui Mădălin Ionescu.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook