În perioada următoare se vor face teste pentru depistarea Covid-19 gratuite pentru toți românii. Cheltuielile vor fi suportate de Comisia Europeană. „Trebuie considerat o facilitate pentru că pe lângă avantaj pe baza vaccinului, el are încă două componente.
Pe de o parte, dacă ai unul dintre cele patru vaccinuri operate la nivelul Europei, Pfizer, BioNTech, AstraZeneca, Johnson & Johnson, atunci fără nicio problemă poți circula dintr-o țară în alta, țările respective nu mai au dreptul în momentul introducerii certificatului covid să introducă persoane în carantină”, a declarat Rareș Bogdan.
„Nici testele RT-PCR, nici testele rapide anitgen nu vor mai putea fi plătite pentru cei care fac deplasări în interiorul Uniunii Europene. Comisia deja a alocat 100 de milioane de euro, urmează să mai aloce încă 250 demilioane, și practic aceste teste vor fi gratuite. Vor fi obligate toate țările semnatare”, a precizat Rareş Bogdan, la Antena 3.
Teste pentru depistarea Covid-19 și aplicație pe telefon pentru vaccinați
„În urma consultărilor cu experții grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluția tehnică. Aceasta va include o aplicație web pentru generarea certificatelor şi o aplicație pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în țară sau emise de alte state.
Codul QR din certificat va conține informații de identificare (nume, prenume și data nașterii), precum și informații medicale esențiale. Toate, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor. Documentele vor respecta toate regulile de protecție a datelor personale. Și vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoțite de actul individual de identitate.
Specialiștii STS au realizat o propunere de arhitectură a sistemului informatic de emitere și verificare a certificatelor digitale verzi. În perioada următoare se va realiza dezvoltarea propriu-zisă a aplicațiilor, testarea cu instituțiile din țara noastră și cele europene, iar, la final, implementarea acestora”, precizează STS într-un comunicat de presă. Certificatele verzi ar putea fi folosite de la începutul lunii iulie a acestui an.
Horoscop Minerva – 24 mai. Leii și Săgetătorii să fie atenți la bani, Fecioarele au șanse de câștiguri financiare
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook