Și de această dată este vorba despre imunitate. Cei care vor să păstreze acest secret numai pentru ei, nu vor spune niciodată că de fapt imunitatea stă la baza bunei funcționări a organismului uman, per total. O imunitate mare dăunează fal de mult ca și una, scăzută. Secretul este echilibrul. Dar iată de au descoperit oameni de știință, pentru că despre ei vom vorbi astăzi, în cele ce urmează.
Cine sunt așa numitele ”torpile ucigașe” și care este rolul lor
În corpul nostru, avem atât un sistem imunitar înnăscut, cât și unul care se dezvoltă de-a lungul vieții. Într-un studiu efectuat de către oamenii de știință de la Universitatea din Oslo, s-a făcut o nouă descoperire revoluționară privind un tratament împotriva cancerului. Experții au reușit să separe celulele imunitare NK, care cu ajutorul unor mici ”torpile ucigașe” omoară celulele canceroase.
Se știe că din punct de vedere medical că o parte a sistemului imunitar înnăscut constă din așa-numitele celule NK. Acesta este un tip de celulă imunitară care este specializată în uciderea celulelor canceroase, se arată într-o revistă de specialitate.
Și iată că aceste cunoscute celule NK sunt cele care ucid celulele canceroase cu ajutorul unor mici „torpile ucigașe” pe care ele le secretă. În biologie, ele se numesc vezicule. Iar veziculele sunt bule mici cu un perete gras de lipide și un spațiu plin cu proteine toxice. Acestea sunt „armele” torpilelor.
Ce spun oamenii de știință
Cercetătorii de la Institutul de Medicină Clinică din Oslo, Norvegia, au descoperit, de curând, lucruri noi tocmai despre aceste torpile ucigașe. În acest sens, Miriam Aarsund Larsen de la Universitatea din Oslo, autoarea principală a studiului publicat în revista Frontiers in Immunology, a ajuns la concluzia următoare:
”Am descoperit că putem separa torpilele ucigașe de alte tipuri de vezicule, astfel încât acestea să formeze un fel de arsenal de arme. Cercetările noastre arată, de asemenea, că acest tip de veziculă este probabil depozitat într-o cameră separată în interiorul celulei NK”.
Iar scopul declarat al cercetătorilor este acum de a dezvolta un tip complet nou de imunoterapie împotriva cancerului.
„Intenționăm să investigăm acest lucru în continuare. Scopul nostru este să dezvoltăm un nou tip de tratament pentru cancer bazat pe veziculele ucigașe din celulele NK”, a precizat specialistul Aarsund Larsen.
În plus, există un istoric al terapiei de acest gen despre care povestește tot omul de știință norvegian.
„Mulți oameni au auzit de terapia celulară, care este o formă de imunoterapie în care celulele imune sunt folosite pentru a lupta împotriva cancerului. Dar există mai multe provocări asociate cu acest tip de tratament. Printre altele, celulele canceroase împiedică celulele imune ale organismului să le atace”.
Concluzie
Noua descoperire aduce un element în plus, după cum a ținut să menționeze chiar cercetătorul în materialul menționat. Concret: „torpilele ucigașe sunt bune în a pătrunde în tumorile canceroase. Apoi își folosesc armele și abilitățile pentru a ucide celulele canceroase din interior”.
Este un element suplimentar de real ajutor, pentru a face pași siguri spre eradicarea bolii. Nu se știe dacă va fi cel mai sigur tratament de acest gen dar este un pas important. Și aceasta deoarece, după cum a concluzionat specialistul, ”această linie de cercetare tocmai a început și trebuie să realizăm mai multe studii înainte de a putea spune cu certitudine că aceasta este mai bună decât terapia care este deja pe piață”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook