Tragedia cutremurătoare care i-a marcat viața lui Florin Piersic: „S-a repezit la sicriul în care era Lucica noastră”

Tragedia cutremurătoare care i-a marcat viața lui Florin Piersic: „S-a repezit la sicriul în care era Lucica noastră”
O tragedie cumplită i-a marcat întreaga existență marelui actor, Florin Piersic. Amintirea surorii sale care s-a stins la doar 15 ani, dar și durerea mamei l-au urmărit îndreaproape.

Prezent la Târgul de Carte Gaudeamus, unde și-a lansat prima lui carte, „Viaţa este o poveste”, actorul Florin Piersic a povestit o întâmplare cutremurătoare pe care a trăit-o la Paris.

„M-am dus la Paris, am făcut o plimbare în Montmartre şi acolo am văzut pictori care stăteau şi pictau sau îşi vindeau tablourile. Asta este o întâmplare, după părerea mea, senzaţională, am văzut-o pe sora mea care era înecată deja de 15 ani. Şi-am văzut-o în tablou. Ea era. Am întrebat cât costă tabloul şi cineva mi-a spus cinci franci. Am mai făcut câţiva paşi, m-am scotocit prin buzunare că aveam nişte bani, am venit să o cumpăr, dar nu mai era. L-am întrebat pe cel care vindea tablourile şi mi-a spus că a trecut cineva şi l-a luat. (…) Când am sunat acasă şi am vorbit cu mama, i-am spus că sunt la Paris. Aveam 22 de ani. Mama mi-a spus: Florin, să fii liniştit. Lucica a venit să te vadă acolo. D-aia s-a întâmplat povestea asta”, a povestit Florin Piersic.

Durerea pierderii unicei surori

Sora lui, Lucica, s-a înecat în Prut când avea vârsta de 15 ani. Ziua în care fata a fost înmormântată a fost cea mai tristă din viața sa.

Actorul a mărturisit emoționat prin ce coșmar a trecut familia sa în acele momente.

„Îmi amintesc de ziua cea mai tristă a vieţii mele, când mama, smulgându-se de la brațul tatălui meu, s-a repezit la sicriul în care era Lucica noastră, găsită după patru zile de niște pescari, plutind pe apele nemiloase ale Prutului. Încercarea ei de a o îmbrățişa mi-a rămas întipărită pe retină, într-un fel pe care nu-l pot povesti.

Apoi, îmi amintesc de ziua în care, printr-un geam pe care curgeau lacrimile ploii de sfârșit de octombrie, am văzut-o pe Mama, în negru, coborând alături de tata dintr-o birjă. În disperarea lor de a obține alinarea spirituală după pierderea Lucicăi, fuseseră plecați ceva vreme la București, timp în care eu rămăsesem în grija familiei Puha. «A venit mama, au venit!», am strigat. Era 1942, toamna. Pe scări, mama m-a luat în brațe și, cu lacrimi în ochi, mi-a spus: «Florinel, Lucica, nu mai vine“, a povestit marele actor.

A înlocuit doliul cu o bluziță colorată

Chipul mamei l-a purtat în suflet toată viața sa și spune că și-a amintește ca pe o fetiță blândă, dar mereu tristă.

 „De atunci, de la şase ani și câteva suspine, o țin minte parcă mereu la fel, ca pe o fetiță. Iertați-mă, dragilor, dar așa am văzut-o eu întotdeauna: o fetiţă tristă… bună, blândă, înţelegătoare, obosită, uneori veselă, cu haz, generoasă, vorbăreaţă, cu nişte ochi adânci.

În doliu mi-a apărut atunci și așa o am în fața ochilor, până în ianuarie 1957, când a venit la piesa «Peer Gynt», cu care îmi dădeam examenul de absolvire a Institutului. A fost felul ei de a sărbători reușita mea, înlocuind doliul cu o bluziță colorată“, a mai povestit actorul.

Recomandarile noastre