Cine ar fi crezut că unul dintre cei mai iubiți actori ai României va ajunge să evite lumina reflectoarelor. Maestrul refuză interviuri, emisiuni și chiar și spectacole, iar motivul nu l-a cunoscut nimeni până acum. O ultimă apariție i-a oferit-o, cu greu, prietenului său, Dan Negru, în urmă cu un an.
Singura dată când a vorbit despre nemulțumirea sa a fost în urmă cu trei ani, chiar pe scena de teatru unde urma să performeze. Florin Piersic a avut atunci o ieșire nervoasă, criticând dur pe cei care își permit să perpetueze „o glumă proastă”.
În fața publicului, artistul și-a deschis sufletul: „Bucuraţi-vă că mai pot să vă vorbesc, să vă povestesc despre mine”, a spus actorul, deranjat că personajele din mass media fac bășcălie de el pentru că vorbește prea mult.
„Nu-mi place că de fiecare dată când vrea să spună ceva cel care îl intervievează sau cel care îl provoacă spune: a, a venit Florin! Noi când mai apucăm să vorbim? Mie mi se pare o poveste tristă chestia asta. Cum adică? În loc să vă bucuraţi şi să ştiţi că instrumentul actorului e cuvântul, bucuraţi-vă că mai pot să vă vorbesc, să vă povestesc despre mine, despre colegii mei”, a spus Florin Piersic.
Din păcate, pe lângă această supărare, a mai apărut una. Fiul lui, Florin Piersic Jr. a dezvăluit relația tulburătoare dintre ei.
Florin Piersic Jr., dezvăluiri despre ruptura dintre el și tatăl său: “El a venit și a făcut cumva bășcălie“
Cu o sinceritate debordantă, Florin Piersic Jr. a vorbit despre viața sa personală și caieră în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai“, la Kanal D, mărturisind că au fost momente în care și-a dorit ca Florin Piersic să nu fi fost tatăl său.
Totodată, actorul a dezvăluit că depresia este o constantă în viața sa, dar că încearcă să o transforme în altceva pentru a elibera „demonii“.
La întrebarea “De câte ori ați fost în depresie?“, adresată de Denise Rifai, Florin Piersic Jr. a răspuns: „În fiecare zi din viața. Adică de când sunt conștient… Depresia e un cuvânt prea dur pentru un copil, dar un copil poate să fie supărat că i s-a stricat o jucărie… Dar, de când mă știu, de când sunt conștient și de când fac acțiuni care să ducă undeva, să am un proiect, nu să-mi construiesc o mașinuță din lego, în fiecare zi au fost momente. Depresia nu te părăsește, e ceva care te obișnuiești. Sunt zile în care îi faci față și este doar un fel de haină care te zgârie, dar te-ai obișnuit cu tot disconfortul ăsta, și alte zile în care îi cresc țepi și te zgârie foarte nasol“, a spus Piersic jr.
Florin Piersic Jr.: “Cred că el nu și-a dat seama că îl lovește pe propriul fiu“
Actorul a vorbit și despre ruptura dintre el și tatăl său, faimosul Florin Piersic, despre care a spus că este un actor inegalabil și pe care nu și-a dorit niciodată să-l egaleze ori sa-l depășească în carieră. ”Nu ai cum, Florin Piersic este Florin Piersic. Este cel mai mare actor. Aș putea să spun Birlic, Toma Caragiu, Dem Rădulescu. Dar, nu… ”
Acesta a mai povestit și cum s-a produs ruptura dintre ei, cu toate că niciodată nu au avut cea mai bună comunicare.
S-a întâmplat în 2005 când Florin Piersic a făcut mai multe comentarii la adresa filmului „Fix Alert”, în care au jucat amândoi, iar marele actor a spus că nu a înțeles ce vrea să transmită pelicula, fapt ce l-a rănit pe fiul său.
„Ruptura s-a produs treptat, dar au fost și momente bruște. A fost un moment în care, la Fix Alert, am făcut o conferință de presă și eu credeam foarte mult în momentul acela, în filmul ăla și în toată echipa. Eram ca o familie. El a venit și a făcut cumva bășcălie și cred că acela a fost un moment de ruptură pentru că m-a durut. Ciudat e că el nu și-a dat seama că îl lovește pe propriul lui fiu”, a dezvăluit Florin Piersic Junior, la Kanal D.
La vremea respectivă, Florin Piersic Jr. spunea că regretă că l-a chemat pe tatăl său la conferința de presă.
„Atunci nu aveam copii, acum am și îmi e foarte greu să înțeleg cum poți să îți lovești copilul. E greu de înțeles și aici intervine competiția de care vorbeam. E adevărat că filmul Fix Alert nu este un produs perfect. E perfectibil și așa va rămâne. Nu mă așteptam ca el să fie în zona lui de interes. M-a șocat gestul, numai că l-am iertat. L-am iertat și eu rămân cu lucrurile bune”, a explicat actorul.
Cele mai frumoase amintiri
Cu toate acestea, actorul a mărturisit că va păstra în suflet cele mai frumoase momente cu tatăl său.
„,Faptul că noi doi nu putem comunica e un lucru cu care eu m-am obișnuit și rămân cu niște mesaje pe care le am pe casete audio de la 22 – 23 de ani. Aveam un robot telefonic și el vorbea cât voia. El fiind un vorbitor, îmi vorbea și îmi spunea vrute și nevrute. Am mesajele acelea și am promis că le voi mai asculta când voi avea 80 de ani. O să îmi scot proteza, o pun acolo și mă distrez. Alea sunt niște momente mișto pentru că atunci el avea putere de idol.
Trist! Comunicarea dintre cei doi nu mai există
În toate mesajele alea se juca, vorbea tâmpenii, erau multe comentarii de ale lui și erau făcute haios doar pentru mine. Nu asculta prea mult ce aveam de spus, dar știa că eu ascult și îl bucura lucrul acesta așa că îmi lăsa niște mesaje. În ziua de azi comunicarea nu mai există”, a mărturisit actorul, la „40 de Întrebări cu Denise Rifai”.
Singura căsnicie a fost un eșec
Tot cu sinceritate a vorbit actorul și despre singura sa căsnicie, care a durat doar o lună de zile, alături de fosta dansatoare la emisiunea Surprize, suprize, Adriana Nicolae, după care au divorțat.
Întrebat de Denise Rifai dacă se gândește iar la căsătorie, Florin Piersic a răspuns: „Așa am simțit că nu o să mă mai căsătoresc niciodată. Nu cred să se mai întâmple lucrul ăsta. Poate să fie o traumă trăită la ora aia”, a declarat actorul, precizând că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost o greșeală.
„Pentru că a fost o greșeală, fusesem singur mult timp și a apărut cineva care mi-a dat atenție. Nu reușisem să comunic, fusesem singur mult timp și atunci nu mi-am dat seama că persoana nu era potrivită pentru așa ceva. Nu mi-a dat seama că această căsătorie, pur și simplu, termenul și ce presupune el înseamnă foarte multe.
Nu numai mergem și ne distrăm că ne-am căsătorit, într-un fel a fost o glumă bună, dar cu consecințe aproape tragice și, în același timp, un prag de care aveam nevoie să mă lovesc cu fruntea (…) Ce m-a marcat? Nu eram compatibili, eram temperamente diferite”, a spus Florin Piersic jr despre mariajul său eșuat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook