Ayan Schwartzenberg este un adolescent model, acesta urmează cursurile unui liceu din Monte Carlo, Monaco, iar după terminarea acestuia are de gând să meargă la o universitate renumită, dintre opțiunile acestuia făcând parte Harvard, Yale sau Stanford. Acest lucru nu poate fi decât un alt motiv de mândrie pentru Mihaela Rădulescu.
Deși nu împărtășește des detalii despre Ayan în public, Mihaela Rădulescu și-a încântat urmăritorii cu câteva imagini de la un restaurant din Monaco, unde a luat masa împreună cu o prietenă și fiica acesteia, dar și cu Ayan, care s-a transformat într-un adevărat adolescent ce atrage privirile.
View this post on Instagram
Ayan, răsfățatul mamei sale
Ayan a crescut și nu mai e copil, însă vedeta nu se poate abține să nu-l dădăcească, după cum mărturisește chiar ea într-o imagine în care poate fi observata că vrea să-i taie friptura fiului ei: “Nu mă pot opri să-l dădăcesc”, spune aceasta, spre amuzamentul fiului ei, care a distribuit postarea.
Mihaela a împărtășit și un mesaj în care reflecta la cât de mult a crescut Ayan și cât de fericită este: “Mă bucur. Fericită să fiu alături de fiul meu și fericită să râd, să vorbesc și să mănânc cu un prieten drag, o femeie atât de inspirațională pentru mine …. atât de multe moduri, bucurându-se de acea companie de neprețuit a propriilor lor copii uimitori. Care nu mai sunt copii, oricât îi privim mereu așa … A fost o zi fericită însorită, din toate punctele de vedere…”, a încheiat vedeta.
Deși se mândrește cu fiul ei, Mihaela Rădulescu nu-și dorește pentru acesta o viață în lumina reflectoarelor și de aceea încearcă să-l țină cât mai departe de ceea ce presupune lumea mondenă: “Și pe băiatul meu încerc să-l țin cât mai departe de gurile rele, de viața publică, mai ales la vârsta asta. E tot ce am visat despre el, e bucuria mea supremă, e cea mai intensă și definitivă iubire pe care am simțit-o vreodată. Da, e adolescent, da, descoperă iubirea, da, îmi povestește tot și mă topesc de drag. Atât despre băiatul meu”, spunea Mihaela Rădulescu într-un interviu recent.
Poza care a devenit virală. Cum a fugit un susținător Trump cu un pupitru din Capitol, care apoi a ajuns la vânzare pe Ebay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook