Casa Națională de Pensii Publice a publicat ultimele date în ceea ce privește pensiile de serviciu. Potrivit acestora, în aprilie numărul acestora a crescut față de luna anterioară. Le vom prezenta în cele ce urmează. Președintele CNPP, într-o declarație, a lăsat să se înțeleagă că pensiile ar putea fi mărite spre sfârșitul acestui an. Acest lucru l-a nemulțiumit pe ministrul Muncii, Marius Budăi care a subliniat că „nu putem deschide această discuție, cel puțin momentan, din cauza jalonului PNRR”.
Budăi a spus răspicat la un post tv că, în acest moment, nu poate fi discutată o nouă majorare a pensiei, pe lângă indexarea anuală, care este prevăzută anual conform Legii pensiilor. Pe termen lung, însă, ar putea fi luată în calcul eliminarea plafonării cheltuielilor cu pensiile, așa cum a fost prevăzută în PNRR, a mai afirmat ministrul.
Așa cum a fost convenit la Bruxelles cu oficialii Comisiei Europene, pe viitor cheltuielile cu pensiile ar putea fi majorate, în situația în care va fi eliminată plafonarea ponderii acestor cheltuieli la 9,4% din PIB, după cum prevede jalonul PNRR.
Sunt peste 400.000 de beneficiari de pensii și indemnizații speciale
Casa Naţională de Pensii Publice anunță că, în luna martie, 420.512 persoane beneficiau de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de instituție.
Cel mai mare număr de persoane se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 – privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare: 162.527 de români. Indemnizaţia medie este de 1.383 lei.
Pensiile de serviciu pentru magistrați, diplomați, angajați ai Parlamentului și aviatori. Cât suportă statul
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2023, de 10.269, cei mai mulţi, respectiv 5.227, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Cea mai mare pensie medie de serviciu este de 21.524 lei, din care 20.039 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.892 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna aprilie un număr de 740 persoane. Pensia medie era de 5.801 de lei, din care 2.545 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 716 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.051 de lei (2.489 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.373 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.494 de lei, din care 7.520 lei suportaţi din bugetul de stat.
Ce pensii au foștii angajați de la Curtea de Conturi, de la instanțe și din parchete
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 555 de persoane, media fiind de 8.492 de lei, din care 2.806 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor au beneficiat 1.658 de pensionari, pensia medie fiind de 5.121 de lei, din care 2.453 de lei suportaţi din bugetul de stat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook