Simona Ionescu / Redactor Șef

Ultimele noutăți despre George Burcea și Viviana Sposub. Despărțirea momentului sau manevră de PR?

Ultimele noutăți despre George Burcea și Viviana Sposub. Despărțirea momentului sau manevră de PR?
O știre interesantă a bulversat showbiz-ul autohton, miercuri. Se  vorbește despre despărțirea verii, la fix un an de relație. Așa să fie?

Sunt două variante: George Burcea și Viviana Sposub bifează despărțirea momentului sau totul e doar o manevră de PR. E adevărat că de ceva vreme, vedetele nu prea au mai apărut împreună pe rețelele sociale. La fel de adevărat e și că actorul a fost destul de ocupat cu fetițele sale, cu care a petrecut mult timp.

Colegii de la Spynews.ro au surprins momentul și au semnalat faptul că George Burcea și Viviana Sposub nu se mai urmăresc pe rețelele sociale. Confirmăm acest lucru. Dar și faptul că de pe profilul focoasei asistente TV au cam dispărut imaginile în care apare și fostul soț al Andreei Bălan.

Ultimele noutăți despre George Burcea și Viviana Sposub

O cercetare atentă pe profilul lui George Burcea ne arată câteva imagini cu ei doi, de exemplu când sar în sus de fericire la un salt cu parașuta. Totuși, în ultimele imagini pe care le-a distribuit bărbatul, e în compania altor dive feminine. În ultima, pozează alături de Mihaela Rădulescu.

Burcea și Viviana Sposub tocmai au aniversat un an de relație. Cei doi s-au cunoscut și s-au îndrăgostit în timpul participării la show-ul Ferma, de la PRO TV. După ce au părăsit filmările, au petrecut mult timp împreună. Viviana chiar l-a prezentat mamei sale. Ba chiar a avut timp și de niște înțepături publice ( la emisiuni de televiziune) cu mama copiilor lui George Burcea.

Și a umplut internetul cu imagini siropoase cu ei doi. Între timp, toate acestea au dispărut ca prin farmec. Profilul Vivianei e „curat”: apar exclusiv fotografii cu ea în ținute provocatoare, care îi pun în valoare trupul  care i-ar putea asigura inclusiv o carieră de fotomodel.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre