Evenimentul a avut loc pe data de 15 ianuarie și s-a aflat după ce un vecin a sunat la 112. Oamenii legii au venit ajuns imediat la locuința acestuia și l-au ridicat. Potrivit legii, s-a dispus începerea urmăririi penale săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uzul de armă letală fără drept şi rănirea cu intenţie a animalelor.
Ofițerul va fi judecat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu
„Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că MNC este ofiţer în cadrul IPJ Gorj, fiind autorizat pentru a deţine, purta şi folosi arme letale de vânătoare de către IPJ Timiş, fiind posesor al permisului de armă. IPJ Gorj – Serviciul Resurse Umane a comunicat faptul MNC este organ de cercetare al poliţiei judiciare în sensul dispoziţiilor Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.
Având în vedere aceste aspecte, dosarul a fost trecut în anchetă proprie a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Câinele a avut noroc, a fost luat de medicul veterinar
Sărmanul patruped a fost însă norocos. El a fost luat de medicul veterinar al comunei și transportat de urgență la un cabinet veterinar din Târgu Jiu. În cauză s-a reţinut că în data de 15 ianuarie, în jurul orelor 14,30, din interiorul curţii imobilului unde domiciliază suspectul MNC s-a auzit un foc de armă şi, după puţin timp, a fost observat un exemplar canin rănit, care a sărit gardul proprietăţii şi s-a adăpostit într-un canal pluvial situat la o distanţa de aproximativ 5 metri.
Exemplarul canin a fost identificat în viaţă, prezentând orificii circulare de penetrare la nivelul craniului, motiv pentru care a fost ridicat de medicul veterinar al Circumscripţiei Băleşti şi transportat la un cabinet veterinar din municipiul Târgu Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis procurorii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook