Simona Ionescu / Redactor Șef

Un preot atenționează: Postul ținut corect înseamnă și renunțarea la Internet

Un preot atenționează: Postul ținut corect înseamnă și renunțarea la Internet
7 martie este prima zi din Postul Paștilor. Timp de șase săptămâni, creștinii vor renunța la mâncărurile de dulce, dar și la alte lucruri, pentru a primi așa cum se cuvine Învierea Domnului și Sfânta Împărtășanie.

Înainte de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, creștinii țin Postul Mare, timp de 40 de zile. Ce trebuie să respectați în acest timp.

Un preot atenționează: Postul ținut corect înseamnă și renunțarea la Internet

Potrivit sfinților părinți, în Postul Paștelui toți credincioșii se vor abține de la alimente de dulce, precum carne, ouă, pește, brânză, lapte. Totodată, e important să se apropie de Dumnezeu și să se roagă pentru a-și purifica sufletul și să facă cât mai multe fapte bune.

Potrivit calendarului ortodox, există și câteva zile în care este dezlegare la pește. Este vorba de Praznicul Bunei Vestiri de pe 25 martie și de Florii, în duminica dinaintea Paștelui, pe 17 aprilie. De asemenea, timp de 40 de zile, e bine să ne abținem și de la alcool și de la consumul de țigări.

Să stăm cât mai departe de mediile digitale

Potrivit Preasfințitului Părinte Ignatie, episcopul Hușilor, postul autentic are ca scop dezrobirea de patimi, de aceea ar fi foarte bine dacă am încercat timp de 40 de zile să folosim cât mai puțin mediile digitale. „Să încercăm să postim și de la folosirea mediilor digitale, de care suntem cu toții acaparați și captivi a ceea ce ne oferă. (…)

Să încercăm ca cel puțin prima săptămână din post să nu folosim deloc internetul, nici rețelele de socializare și celelalte modalități de mesagerie instantanee. (…) Nu este suficient să ne abținem de la anumite alimente, ci, așa cum se subliniază în multe din slujbele noastre, trebuie să postim și de la rău, de la vorbele urâte.

De la gândurile murdare, să renunțăm la viciile care cotropesc sufletele noastre”, a spus Episcopul Hușilor. Dacă vom reuși să stăm cât mai departe de tehnologie, spune părintele Ignatie, „vom avea mai multă pace dinspre minte, dinspre inima noastră”.

Sursă foto: stiripiatraneamt

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre