Potrivit acestuia, o serie de noi investigații imagistice, precum RMN și ecografii vor intra pe lista de decontare. Noi servicii vor fi și privind pachetul de îngrijiri medicale la domiciliu.
Într-un comunicat, CNAS susține că odată cu intrarea în vigoare a noului contract-cadru vor intra în vigoare și Normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate printr-un Ordin comun al Ministerului Sănătății și al CNAS.
Ce modificări aduce noul contract cadru al CNAS
Odată cu intrarea în vigoare a noului cadru al CNAS, pentru toate persoanele înscrise la medicul de familie vor fi introduse noi servicii terapeutice și diagnostice. E vorba de recoltarea probelor biologice pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau pentru femeile simptomatice sau care planifică o sarcină, precum și efectuarea testului Frax, folosit pentru calculul riscului de fractură la pacienții cu osteoporoză.
Pacienții vor beneficia și de efectuarea de tratamente intravenoase cu injectomat, imobilizarea unei fracturi, tratamentul entorselor și luxațiilor, spălătura gastrică și alte servicii. Medicii de familie vor scrie în biletele de trimitere ale pacienților adresa de email cabinetului, unde poate fi transmisă electronic scrisoarea medicală de la ambulatoriul de specialitate sau de la spital. Dar și precum și rezultatul analizelor/investigațiilor paraclinice.
Se extinde lista privind afecțiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate
Un lucru important se referă la asistența medicală ambulatorie clinică de specialitate. În acest sens, este extinsă lista afecțiunilor care permit pacienților să meargă direct la medicul specialist. E vorba de hemofilia, talasemia, sifilisul (genital primar și secundar al pielii și mucoaselor), HIV/SIDA, dermatita atopică, deficitul congenital de factor VII, trombastenia Glanzmann, hemipareze, parapareze și tetrapareze indiferent de etiologie.
Servicii specifice anumitor specialități
De asemenea, au fost introduse servicii specifice pentru anumite specialități. E vorba de descărcarea și interpretarea rapoartelor specifice dispozitivelor utilizate în gestionarea diabetului zaharat, tomografia în coerență optică (specialitatea oftalmologie), extracția dispozitivului intrauterin (specialitatea obstetrică – ginecologie), dar și tratamentul tumorilor exulcerate, suprainfectate, îngrijire complicații stome, fistule tumorale, tratamentul limfedemului, dar și uroflowmetria – specialitatea urologie.
Alte servicii includ imunoterapia specifică cu vaccinuri alergenice standardizate cu administrare subcutanată, puncție biopsie mamară ghidată ecografic, oncologie medicală cu atestat/competență în senologie imagistică, radioterapie cu atestat/competență în senologie imagistică. Nu în ultimul rând, se vor extinde și serviciile medicale în scop diagnostic-caz cu servicii acordate pacientelor pentru depistarea precoce a cancerului de sân.
Noi servicii stomatologice
Pe de altă parte, va fi introdus un nou serviciu decontat, detartraj cu ultrasunete și periaj profesional, care se realizează pentru toată dantura. Un pacient poate beneficia de acest serviciu anual. Pe lista investigațiilor imagistice ce pot fi efectuate de medicii stomatologi se adaugă și tomografiile dentare CBCT.
Mai mulți bani
În altă ordine, va crește și valoarea lunară de contract cu un procent de 50%, dar vor fi și mai mulți bani pentru cei de la sate. Se ajunge la valoarea de 6.000 lei în mediul urban, respectiv 9.000 lei în mediul rural, pentru un program de lucru de 3 ore/zi.
Ce analize vor fi decontate
În plus, se introduc noi analize de laborator care vor fi decontate. E vorba de transferină serică, alfa amilază, lipază, lactatohidrogenaza (LDH), rezervă alcalină ( determinarea bicarbonatului seric), vitamina B 12, acid folic, raport albumină/creatinină într-un eșantion de urină spontană.
Vor fi decontate și următoarele servicii medicale de radiologie imagistică medicală și medicină nucleară: mamografie cu tomosinteză unilaterală și mamografie cu tomosinteză bilaterală, mamografie digitală 2D, tomografie dentară CBCT mandibulară, maxilară, respectiv bimaxilară.
Tot decontate vor fi și ecografia musculoscheletală, ecografia cutanată, ecografia aparatului urinar/genital masculin, ecocardiografia de efort, RMN șold – articulație coxo-femurală nativ și cu substanță de contrast, RMN whole-body și limfoscintigrafie planară.
Noi servicii pentru pacienți la domiciliu
Noul contract cadru cuprinde și noi servicii pentru îngrijirea medicală la domiciliu. E vorba de logopedie individuală, masajul limfedemului, evaluarea manuală a fecaloamelor, recoltarea produselor biologice (sânge, urină, materii fecale). Vor fi introduse și activități noi de transport sanitar neasistat, respectiv transportul de la și la domiciliu al bolnavilor oncologici nedeplasabili cu propriile forțe pentru efectuarea radioterapiei sau chimioterapiei, inclusiv în alt județ.
Dar și transportul de la și la domiciliu al bolnavilor nedeplasabili cu propriile forțe pentru administrarea parenterală a unor medicamente sub supraveghere specială, precum și pentru administrarea nutriției parenterale, inclusiv în alt județ. Și nu în ultimul rând transportul la externare al pacienților post-transplant nedeplasabili cu propriile forțe, inclusiv în alt județ.
Se vor elimina taloanele lunare pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, iar utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate este necesară doar la acordarea dispozitivului medical.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook