Printre aceştia se numără şi Emilian şi Wrs, doi tineri aflaţi pentru prima oară pe scena transforming show-ului de la Antena 1, care vor simţi din plin năstruşnicia ruletei, încă din prima gală.
Ruleta le-a fost alături concurenţilor celui mai nou sezon Te cunosc de undeva! încă din primele clipe de la antrenamente, prilej cu care au şi aflat ce personaje vor avea de interpretat în prima gală. Pe lângă provocarea vocală de zile mari pe care personajul le-a adus-o lui Emilian şi Wrs, cei doi au avut de îndurat şi un „tratament” special, la un specialist protetică dentară. Mai exact, pentru a fi cât mai aproape de referinţă, concurenţii au fost nevoiţi să poarte câte o proteză specială, care i-a pus în mare dificultate.
Wrs a făcut foamea
„Iniţial ni s-a părut foarte amuzant, însă imediat ne-am dat seama ce presupune această proteză. Ni s-a schimbat total dicţia, aşa că antrenamentele au presupus o muncă titanică!”, a povestit Wrs, în vreme ce Emilian a completat: „Începem în forţă, cu un mega personaj! Încă de dimineaţă am trecut pe la specialist, pentru a ne <accesoriza> personajele. Nu am mai mâncat nimic toată ziua, dar la ce adrenalină a fost pe platou, nici nu am simţit nevoia!”.
Surprizele primei gale Te cunosc de undeva!
Cine este personajul care i-a provocat pe Emilian şi Wrs în prima gală Te cunosc de undeva! şi cum s-au descurcat aceştia, telespectatorii vor putea afla urmărind transforming show-ul sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1.
8 cupluri de vedete, concurenţi unul şi unul, #NăscuţiPentruSpectacol, talentaţi şi dornici de distracţie vor intra în jocul transformărilor la Antena 1, în fiecare sâmbătă seara, de la 20:00, la Antena 1. Connect-R & Shift, Feli & Nicolai Tand, Jo & Liviu Teodorescu, Eliza & Cosmin Natanticu, Emilian & WRS, Rona Hartner & Johny Romano, Sore & Emma de la ZU şi Emi & Cuza vor performa pe scena Te cunosc de undeva! în cel de-al 18-lea sezon al show-ului jurizat de către Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook