Se anunță zece zile cu filme românești de excepție, dar și discuții cu profesioniști din cinematografie pentru iubitorii de cinema. Startul se ia vineri, 15 ianuarie. Acestea vor fi difuzate gratuit pe platforma de streaming TIFF Unlimited, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, până în data de 24 ianuarie.

Un număr de 16 titluri au fost incluse în programul „Fabricat în România”, filmele putând fi vizionate gratuit pe platforma unlimited.tiff.ro, fiecare timp de 24 de ore, majoritatea fiind disponibile de oriunde din lume.

În selecție intră succese de casă precum Moromeții și Moromeții 2, dar și filme documentare despre personalități românești. Distanța dintre mine și mine, despre poeta Nina Cassian, Maria Tănase, Brâncuși, Afacerea Tănase, Exploratorul – sunt câteva dintre titliuri. În selecție sunt incluse și scurtmetraje premiate și filme pentru copii.

Vor fi și discuții online despre filme

Programul, arată organizatorii, va fi completat de discuții online despre filme, valorile pe care acestea le aduc în discuție și istoria cinemaului românesc.

Primul eveniment, În culisele Moromeților: la povești cu echipa filmului, va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 17.00, și va putea fi vizionat live pe unlimited.tiff.ro, dar și pe pagina de Facebook TIFF Unlimited.

Cei doi invitați, Vivi Drăgan Vasile, director de imagine al ambelor filme, și Cristian Niculescu, scenograful peliculei Moromeții 2, vor da detalii inedite despre turnajul a două dintre cele mai îndrăgite producții din istoria cinema-ului românesc.

Fiecare film va fi disponibil gratuit pe unlimited.tiff.ro, timp de 24 de ore, începând cu ora 20.00, conform programului următor.

Vineri, 15 ianuarie

Moromeții, regia Stere Gulea

Sâmbătă, 16 ianuarie

Discuție online (ora 17.00): În culisele Moromeților: la povești cu echipa filmului.
Moromeții 2, r. Sterea Gulea

Duminică, 17 ianuarie

Jurnalul familiei –escu, r. Șerban Georgescu
Afacerea Tănase, r. Ionuț Teianu

Luni, 18 ianuarie – Scurtmetraje românești

Opinci, r. Anton și Damian Groves
Celed, r. Anghel Damian
El iubește ochii mei, r. Enxhi Rista
Havana Cuba, r. Andrei Huțuleac

Marți, 19 ianuarie 

Cinema, mon amour, r. Alexandru Belc
Șarmul discret al Bucureștiului, r. Karin Wegsjö

Miercuri, 20 ianuarie

Brâncuși, r. Cornel Mihalache

Joi, 21 ianuarie 

Maria Tănase, r. Laurențiu Damian

Vineri, 22 ianuarie

Discuție online (ora 17.00): În căutarea Mariei Tănase.
Exploratorul, r. Titus Muntean, Xántus Gábor

Sâmbătă, 23 ianuarie

Distanța dintre mine și mine, de Mona Nicoară și Dana Bunescu
*Guvernul copiilor, r. Ioana Mischie (disponibil doar pe teritoriul României) – film pentru copii

Duminică, 24 ianuarie

Străjerii, r. Liviu Mărghidan – film pentru copii

Anna Lesko, momentul adevărului: „Mă antrenez urmărind știri pe evz.ro”

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp