32 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Povestea poetului Ion Monoran, primul care l-a huiduit pe Ceaușescu 

32 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Povestea poetului Ion Monoran, primul care l-a huiduit pe Ceaușescu 
Revoluția română, în urma căreia am scăpat de comunism și de Ceaușescu a început la Timișoara, în seara zilei de 16 decembrie. Era o zi de sâmbătă.

Poetul Ion Monoran a fost primul român care avut curajul să înceapă să scandeze lozinci anti-Ceașușescu. Înainte să moară, în 1993, acesta a povestit teribilele momente din acea zi.

Așa cum istoria a consemnat, mișcarea a început în după amiaza zilei de 16 decembrie 1989 la sediul biserii reformate din Piața Maria din Timișoara, unde un grup de credincioși s-au adunat să îl susțină pe pastorul lor, Laszlo Tokes, care urma să fie mutat, deoarece era cunoscut că face afirmații împotriva regimului.

Hora Unirii împotriva regimului comunist

Adrian Kali, profsor de istorie la un cunoscut liceu timișorean și revoluționar a povestit cum a început totul: „Acesta (n.r. Tokes) a ieșit la geam, a mulțumit pentru sprijin și a rugat să nu-i facem probleme. În acest timp, prietenul meu a strigat „Jos Ceaușescu!”, iar noi am scandat „Libertate! Libertate!”. Tokes a apelat încă odată să nu-i facem probleme, spunând că soției i se face rău”. Prietenul la care face referire Kali era poetul Ion Monoran.

De dimineață se simțea tensiunea, povestea poetul Ion Monoran, primul timișorean care l-a huiduit pe Ceaușescu. „Am ajuns în Piața Maria în jurul orelor 18:30 – 19.00. În jurul casei pastorului Tokes nu se aflau mai mult de 250 de persoane. Le-am spus:

«Trebuie să facem ceva, dar avem nevoie de lideri, altfel vom avea soarta celor de la Brașov, din 1987!». Pentru a-i atrage și pe cei care nu îndrăzneau să se apropie din cauza Securității, am început să cântăm Hora Unirii și lozinci precum «Libertate! » și «Români, veniți cu noi!». Lumea a început să se adune și le-am spus: «Să oprim tramvaiele, pentru a fi cât mai mulți, iar apoi să mergem cu toții la Comitetul Județean de Partid!»”, amintea poetul Ion Monoran.

Momentul în care timișorenii s-au unit împotrova lui Ceaușescu

„Mai mulți «cetățeni de bine» m-au legitimat, iar unul mi-a spus: «Ai să vezi tu ce pățești, pletosule». După ce m-am legitimat, am spus «Noi, totuși vom opri tramvaiele! ». Am oprit primul tramvai care venea dinspre Gara de Nord. Vatmanul, un tânăr în costum de blugi – a început să plângă și să ne roage să-l lăsăm să plece. Ni s-au alăturat toți călătorii. Am oprit și cel de-al doilea tramvai, care venea din sens opus. În câteva minute s-au strîns în jur de 800-1.000 de persoane.

Mulțimea – care a început să strige: «Libertate!», «Vrem căldură!», «Vrem mâncare la copii!» – uitase de Tokes”, a povestit, într-un memoriu- document transmis de Radio Timișoara, poetul Ion Monoran. Faptul că a fost primul român care a avut curajul să strige, în public, la Timișoara „Jos Ceaușescu!”, le-a dat curaj și altora.

Un cunoscut al poetului s-a urcat pe tramvai și a strigat: „Mă numesc Daniel Zăgănescu! Scandați cu mine «Jos Ceaușescu!»”. „S-a făcut liniște, după care întreaga piață s-a umplut de un vacarm de nedescris”, mai amintea Monoran. Revoluția anticomunistă începuse cu adevărat la Timișoara.

Lupte de stradă violente și arestări

Ceea ce a urmat e binecunoscut. Mulțimea a plecat către Comitetul Județean de Partid. Acolo oamenii erau așteptați de o mașină de pompieri. Scutierii au folosit gaze lacrimogene, în timp ce protestatarii doborau de pe clădire simbolurile comuniste, secera și ciocanul, dar și un steag al PCR. S-au format multe coloane care au pornit spre cartiere să cheme timișorenii la protest în zilele următoare.

Studenții fuseseră închiși în cămine de securiști. Planul era ca a doua zi, în fața Catedralei Mitropolitane să continue protestele. Trei camioane militare și o unitate de soldați au încercat să blocheze coloana fără succes, iar în zona Pieței Dacia au avut loc altercații cu trupele antitero.

Forțele de represiune și-au arestat informatorii

La orele 23,00 și Piața Maria fusese evacuată.  Și aici, forțele de represiune foloseau bastoane, gaze lacrimogene și petarde. Timișorenii rispostau cu pietre. Au urmat arestări. Comandanții Securității au avut o mare surpriză. „Pe măsură ce îi prindeam, ne confruntam cu o situație incredibilă. Cel puțin 20% din cei prinși seara și noaptea, la primele asalturi, erau informatori ai Securității și Miliției, colaboratori din rețele (…). Numai eu am eliberat cinci!”, a relatat, ulterior, Nicolae Mavru, fotul șef al Filajului Securității Timiș.

Arestații care nu erau sub acoperire, au fost duși la Miliție, Securitate și Penitenciar, anchetați și, mulți dintre ei, torturați. În cursul nopții de 16 spre 17 decembrie Tokes a fost ridicat din locuința de serviciu, toate ieșirile din oraș au fost blocate, iar Timișoara a fost izolată de restul țării.

La 25 de ani de la Revoluție, Primăria Timișoara l-a omagiat pe poetul care a strigat atunci „Jos Ceaușescu”, amplasând, în zonă, un bust al său, din bronz.