A murit cel mai iubit soț din lume, 38 de femei au rămas văduve în urma lui, iar 89 de copii sunt orfani. alți 36 de nepoți plâng după bunicul. Ziona Chana, liderul unei secte religioase care practică poligamia, a murit duminică şi a lăsat în urma lui 38 de soţii, 89 de copii şi 36 de nepoţi.
Informaţia a fost confirmată de prim-ministrul statului indian Mizoram, Zoramthanga. Oficialul a transmis condoleanţe familiei îndoliate prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Potrivit presei indiene, bărbatul cu cea mai mare familie din lume, Ziona Chana, suferea de diabet şi de hipertensiune. Medicii locali au dezvăluit pentru agenţia de presă PTI că starea de sănătate a bărbatului s-a deteriorat în timp ce acesta se afla în satul lui natal, Baktawng Tlangnuam. El a fost transportat de urgenţă duminică seară la un spital. Însă medicii nu au reușit să îl salveze.

Un bloc cu 100 de camere pentru familia lui Ziona Chana

Oficialii spun că e totuși greu de estimat numărul exact al membrilor familiei Chana. La așa multe neveste e posibil ca cifrele să fie încurcate. De-a lungul timpului au existat articole de presă care au relatat că bărbatul indian avea de fapt 39 de soţii, 94 de copii, 33 de nepoţi şi un strănepot, iar întreaga familie ar fi numărat 181 de membri.

Mai multe companii media locale au afirmat că Ziona Chana deţinea „recordul mondial” pentru familia sa numeroasă. Însă, pentru moment, nu este cunoscută categoria în care ar fi fost înscris respectivul record. Familia Chana a apărut de două ori în populara emisiune TV „Ripley’s Believe it or Not”. Și pentru asta, Ziona Chana şi familia lui reprezentau o veritabilă senzaţie locală, atrăgând numeroşi turişti în satul din nord-estul Indiei.

La așa o familie mare, spațiul de locuit era pe măsură. Practic, indienii locuiau într-un fel de bloc.  Familia lui Ziona Chana locuieşte împreună într-o clădire cu patru etaje, „Chuuar Than Run” (n.r. – trad. Casa noii generaţii). Blocul are 100 de camere. Camerele sunt folosite mai ales de copii și nepoți. Conform tradiției, soţiile lui Ziona Chana împart un dormitor aflat lângă cel al lui Chana. Clădirea este și ea o atracţie turistică majoră în statul Mizoram. Turişti din lumea întreagă vin să vadă „minunea”.

Secta poligamă creștină înființată de bunicul lui Ziona Chana

Potrivit Reuters, Ziona Chana s-a născut în 1945 şi a cunoscut-o pe cea mai vârstnică soţie a lui, cu trei ani mai mare decât el, pe vremea când avea 17 ani.

Familia face parte dintr-o sectă creştină poligamă – Chana Pawl. Aceasta are aproximativ 2.000 de adepţi. Toţi membrii sectei locuiesc în jurul casei deţinute de Ziona Chana în Baktawng Tlangnuam, un sat aflat la o distanţă de aproximativ 55 de kilometri de Aizawl, capitala statului Mizoram. Secta, care permite poligamia pentru bărbaţi, a fost înfiinţată de bunicul lui Ziona Chana în anul 1942.

Sursa foto: Daily Mail, Instagram

Pepe nu o mai ascunde pe Yasmine. A filmat-o singur, legată în centură

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp