Simona Ionescu / Redactor Șef

Adriana Bahmuțeanu vorbește de problemele din Paradisul ei. „Mai respirăm și mai vedem”

Adriana Bahmuțeanu vorbește de problemele din Paradisul ei. „Mai respirăm și mai vedem”
Anunțată cu surle și trâmbițe, nunta Adrianei Bahmuțeanu cu cea a noului său iubit, George, se va amâna. Iată și motivul.

Adriana Bahmuțeanu și George mai așteaptă puțin până să-și pună pirostriile. Și asta nu pentru că nu și-ar dori enorm, dar mai au ceva de rezolvat.

Motivul îl constituie faptul că cei doi îndrăgostiți nu reușesc sub nici o formă să-i strângă laolaltă pe toți prietenii, așa că au decis să lase evenimentul mult așteptat pentru toamna acestui an. „Am amânat nunta pentru că nu reușim să-i strângem la un loc pe toți cei pe care dorim să-i invităm.

„Cred că o lăsăm mai pe toamnă”

Pe Carmen Harra, pe verișorii mei, verișorii lui. Sunt peste tot, în America, în Europa. Problema mare e cu data. Am zis că va fi în iunie, dar nu mai facem. Cred că o lăsăm mai pe toamnă! O să vedeți, mai așteptați un pic, lăsați-ne un pic. Nu putem să-i aducem pe toți la aceeași masă, așa că mai stăm un pic, mai respirăm și mai vedem”, au declarat îndrăgostiții pentru Click.

„Suntem ca și soț și soție, dar nu avem acte. Așa și, ce?!”

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan trăiesc de multă vreme ca soț și soție și au o relație foarte frumoasă, iar bruneta spune că nu actele sunt cele care îi vor ține vreodată împreună. „Suntem prinși cu diverse treburi, nu avem timp nici să respirăm, nici să dormim.

Copiii sunt ok, noi avem o viață normală. Suntem ca și soț și soție, dar nu avem acte. Așa și, ce?! Pe mine mă țin actele, nu am avut acte?! M-am săturat de ele! La ce mi-au folosit?!”, a mai spus fosta soție a lui Silviu Prigoană.

Cei doi sunt împreună datorită lui Carmen Harra

Cea care a insistat ca Adriana să-l cunoască pe George a fost celebra clarvăzătoare Carmen Harra, care, iată, a avut mână foarte bună. „M-a sunat să ne vedem la o terasă, la un restaurant. Eu nu aveam niciun chef, eram obosită. Asistentul doamnei Carmen Harra tot insista să mă duc, și până la urmă m-am dus.

Am stat de vorbă până la 5 dimineața în noaptea aia, mi-a trecut oboseala. Am stat pe bordură. Oricum, noi avem așa, ca la 15 ani, niște chestii. Nu știu dacă m-am îndrăgostit, dar îmi plăcea să vorbesc cu el”, a mărturisit cu ceva timp în urmă Adriana Bahmuțeanu.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre