A fost o aniversare neobișnuită pentru îndrăgitul actor Valentin Uritescu, care, vineri, a împlinit 80 de ani. Protagonistul unor roluri memorabile, precum Sergentul Şaptefraţi, din pelicula „Noi, cei din linia întâi”, îi îngrijorează pe cei dragi. Soția lui a vorbit despre starea de sănătate a actorului în exclusivitate pentru impact.ro. A povestit despre „demonii” lui Uritescu. Pentru el bătrânețea a venit „cu haine grele”.
„E lucid, dar are şi zile în care soţul meu nu poate vorbi. Recunoaşte lumea din jur, dar de multe ori pur şi simplu nu poate vorbi. Alternează zilele bune cu cele proaste, iar chestiunea asta pare constanta ultimilor ani, dar ce mă îngrijorează foarte tare este faptul că nu avem o predicţie asupra stării sale viitoare. Pur şi simplu, nimeni nu poate anticipa care va fi ziua sau zilele acelea bune şi când vor urma cele rele, ca să ne pregătim şi pentru una, şi pentru cealaltă”, a declarat Valeria Uritescu, pentru impact.ro.
Aniversare în spital pentru Valentin Uritescu, cu tort
Soția sa i-a dus tort aniversa lui Valentin. Știe cât de mult îi plac acestuia dulciurile și bunătățile. „Ardelean cum e şi cum îl ştie lumea, a fost mereu gurmand. A rămas un pofticios fără pereche, deşi are zile în care nu mănâncă mult. Ia două- trei linguri şi gata! Însă îi place ideea de a avea lângă el una, alta, mai ales anumite feluri de mâncare, cele preferate! Merg azi la spital cu Bogdan, fiul nostru, celălalt actor din casă, îi ducem tort!”, a adăugat femeia.
Îngrijindu-și soțiul pe patul de spital, Valeria Uritescu e fericită că fanii acestuia nu l-au uitat. „Am oprit telefonul lui la mine, fiindcă nu ştii în ce fel de moment te surprinde vreun apel. Pot exista un ceas sau două mai liniştite, mai vesele, poate, şi apoi, se cufundă în el însuşi, în demonii lui interiori. În starea aceea, de nedescris pentru mine, şi care-l stăpâneşte de câţiva ani buni, de altfel, de acum.
Însă au fost foarte multe telefoane, de la oameni simpli, de pe stradă, care-i cunosc situaţia şi care au vrut să-i mulţumească pentru tot ce le-a dăruit, cândva, prin întreaga sa carieră, măcar printr-o sinceră urare de sănătate. Am primit telefoane şi de la foşti colegi de-ai săi, nu puţini. Pe toate le voi duce azi lui Valentin, la spital. Se va bucura enorm, sunt sigură de asta”, a mai declarat Valeria Uritescu, pentru impact.ro.
Kate Middleton intervine între Harry și William: „Erau prieteni buni”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook