Persoanele alergice la polen ar putea să aibă și mai mari greutăți anul acesta. Iată care e și motivul.
Apare o afecțiune cu simptome asemănătoare coronavirusului. Foarte multe persoane vor avea de suferit
Din nefericire, anul acesta ne vom confrunta cu alergiile mai devreme cu o lună și acestea vor avea o intensitate mult mai mare. Există și un motiv. Criza climatică, arată un studiu publicat recent în revista Nature Communications. Cercetătorii au arătat totodată că numărul anual de polen ar putea creşte cu până la 250%. „Polenul este ceva care se află în atenţia oamenilor, deoarece le influenţează viaţa de zi cu zi dacă eşti alergic. (…)
O componentă uriaşă a populaţiei este afectată de aceste alergii, iar oamenii sunt foarte interesaţi să înţeleagă cum s-ar putea schimba (alergiile lor) pentru a-şi putea gestiona mai bine simptomele”, a mărturisit pentru CNN Allison Steiner, autorul studiului şi profesor la Universitatea din Michigan.
Va fi amenințată sănătatea publică
De asemenea, Steiner susține că cercetarea concentrațiilor de polen este unică, pentru că se analizează o varietate mare de plante, inclusiv stejarul, cedrul sau ambrozia.
Studiul a arătat și că pe viitor diferite varietăți de polen de copac care odinioară variau în funcție de timp, se vor suprapune. Iar asta duce la apariția concentrațiilor generale foarte mari, care riscă să amenințe sănătatea publică. În plus, momentul și durata sezonului de polen sunt influențate și de schimbările climatice.
„Dacă suferiţi de alergii, puteţi sau nu să ştiţi la ce sunteţi alergic, în funcţie de tipul de teste pe care le-aţi făcut”
„Unii oameni sunt alergici la anumite tipuri de polen, iar unii au mai multe proteine alergenice care pot determina mai multe alergii. Dacă suferiţi de alergii, puteţi sau nu să ştiţi la ce sunteţi alergic, în funcţie de tipul de teste pe care le-aţi făcut. (…) Concentraţiile [proiectate] mai mari de polen se adaugă la ceea ce aţi putea fi alergic în mod individual”, a mai spus Steiner.
Potrivit Centrelor pentru controlul și prevenirea bolilor, în SUA peste 24 de milioane de persoane suferă de alergii respiratorii provocate de polen sau febra fânului.
Sursă foto: plantamed
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook