Artistul român Yuriy Ţiple, trăiește drama războiului. „Părinţii mei au rămas în Ucraina. Nu vor să plece din casa lor”

Yuriy este născut într-un sat aflat chiar pe graniţa cu Ucraina, iar pentru el, „acasă” înseamnă întreg Maramureşul, fie că este de-o parte sau de alta a Tisei.

L-au botezat Gheorghe, dar primăria l-a înregistrat Yuriy

Cu prenumele s-a procopsit de la autorităţile ucrainene care erau pe vremea când s-a născut.

„La botez, preotul de la biserica din satul meu, mi-a pronunţat numele pe româneşte: Gheorghe. Dar când mi-au eliberat certificatul de naştere, cei de la primărie au trecut Yuriy. Dar, indiferent cum scrie în certificat, eu sunt român şi sunt mândru de asta”- ne-a declarat artistul.

Yuriy Ţiple a fost îndrăgostit de mic de muzica populară din zona natală. Dar destinul a făcut ca, după ce a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti, să treacă la muzica clasică. A cântat alături de mari interpreţi pe mari scene ale lumii, din America, până în Europa.

Soţia lui este profesoară de canto. Împreună au doi copii. În urmă cu câţiva ani, au decis să se mute definitiv de la Strassbourg, unde locuiau, înapoi în România. De atunci, acasă, Yuriy s-a dedicat numai muzicii populare.

„Părinţii mei nu au vrut să plece din casa lor”

Acum, Yuriy este extrem de îngrijorat de soarta familiei lui. Părinţii au rămas dincolo de graniţă, în Ucraina, pentru că nu au vrut să-şi părăsească gospodăria.

„Părinţii mei au rămas în casa bătrânească. Deocamdată, la noi este încă linişte. Nu s-a bombardat, dar se aud, mai ales noaptea, exploziile de la luptele care se dau în celelalte regiuni. Asta nu înseamnă că la noi nu se cunoaşte că este război. În localitate este un pod strategic şi el este foarte bine păzit de soldaţii ucraineni.

Părinţii mei, ca de altfel toţi oamenii din localitate, mulţi prieteni de-ai mei din copilărie, ajută cum pot militarii. De la căratul sacilor cu nisip pentru parapeţi, până la a le duce militarilor apă, mâncare, dacă este nevoie sau, atunci când nu sunt de veghe, să le asigure la ei în casă un pat comod în care să se odihnească.

De asemenea, la cele trei şcoli din localitate au fost amenajate spaţii pentru refugiaţii din zonele de conflict. Pentru că sunt mulţi ucraineni care au fugit din calea bombelor, dar nu vor să treacă graniţa în România” – ne-a povestit Yuriy Ţiple.

Verişoara lui Yuriy este blocată lângă Kiev

Dacă părinţii şi prietenii din copilărie sunt oarecum în siguranţă deocamdată, nu acelaşi lucru se întâmplă cu una dintre verişoarele lui Ţiple.

„Verişoara mea, vă rog să-mi daţi voie să nu-i dau numele şi nici să vă spun unde se ascunde acum, ea m-a rugat pentru că se tem foarte tare, este prinsă ca într-un cleşte de războiul acesta absurd. Este măritată şi împreună cu soţul, ucrainean, locuiau într-un bloc, la periferia Kievului. Pe data de 24 dimineaţa, mi-a trimis un sms: „Gata! Am fost atacaţi”.

Era înainte de 7 dimineaţa, abia ne trezisem. Şi ei la fel. Am sunat-o. Era foarte speriată. În apropierea lor era o unitate militară. Aceasta fusese atacată cu rachete, dar suflul exploziilor produsese pagube şi blocului în care locuia ea. Au coborât la subsol, alături de ceilalţi locatari, unde au stat până la prânz.

Părea că lucrurile se liniştiseră. Au început să iasă şi au încercat să urce în apartamente, ca să-şi ia provizii de hrană şi haine, pentru că atunci când se bombardase fugiseră direct din paturi, numai cu pijamalele pe ei. Atunci a început din nou bombardamentul asupra unităţii militare.

S-au refugiat din nou în subsol, luând cu ei ce au apucat la-ndemână. Două zile nu au mai ieşit de acolo. Deasupra se auzeau explozii. Şi ziua, şi noaptea. Şi-au dat seama că dacă vor rămâne pe loc, şansele să nu fie atinşi de vreun obuz sau rachetă sunt foarte mici. Aşa că, riscând foarte mult, au decis să plece. Trei familii, cea a verişoarei mele şi alte două, de prieteni, au reuşit să se strecoare din bloc şi să se refugieze în afara Kievului, la bunica unuia dintre prietenii cu care plecase.

„Sunt încercuiţi. Nu mai au nici apă, nici curent”

De atunci, verişoara lui Yuriy, împreună cu soţul şi celelalte familii, plus bunica la casa căreia s-au refugiat, sunt blocaţi. Nu mai au cum să scape, pentru că sunt încercuiţi de ruşi. În sat nu mai este curent electric şi nici apă curentă.

„Nici nu mai putem vorbi la telefon, pentru că riscă să li se termine bateria de tot. Aşa că fac economie. Schimbăm doar mesaje foarte scurte, ca să ştim că sunt bine. Nu ştim când vor putea pleca de acolo şi suntem foarte îngrijoraţi pentru ei”, ne-a mai declarat artistul Yuriy Ţiple.