Alina Kabaeva este considerată de cel puțin un deceniu a fi iubita ascunsă a lui Vladimir Putin, dar și că aceasta ar avea doi copii cu liderul de la Kremlin. Cei care au abordat acest subiect în Federație au suferit crunt, astfel că acest subiect a ajuns unul discutat doar în șoaptă, pe la colțuri.
Născută pe 12 mai 1983, în Uzbekistan, pe atunci parte a Uniunii Sovietice, Kabaeva a crescut într-o familie de sportivi. La vârsta de 3 ani, Alina s-a apucat de sport, iar în adolescență era deja o stea a gimnasticii ritmice. A câștigat aurul în 2004, la Atena, și bronzul în 2000, la Sydney. Față de restul gimnastelor din Rusia, Kabaeva s-a bucurat de o publicitate uriașă în presa Federației și de un tratament vizibil preferențial.
În momentele în care Vladimir Putin dădea ordinul de atac asupra Ucrainei, gimnasta transmitea un mesaj furios publicului
Alina Kabaeva a transmis, prin intermediul presei ruse, un mesaj dur către Organizația Mondială Anti-Doping. Gimnasta a arătat cu degetul spre America.
În ziua în care Putin decidea distrugerea țării vecine, Alina tuna și fulgera acuzând WADA și SUA
Motivul furiei sale a fost incidentul care a avut-o în centru pe Kamila Valieva (15 ani), sportiva Rusiei implicată într-un scandal de dopaj după ce a câștigat aurul la Jocurile Olimpice de iarnă, în proba de patinaj artistic pe echipe. Adolescenta a fost depistată pozitiv la trimetazidină.
Alina Kabaeva a transmis publicului următorul mesaj, acuzând indirect echipa Americii de furt în cadrul competiției:
„De ce a trebuit să așteptați până în momentul în care Valieva a făcut echipă și a câștigat medalia de aur? În acest sens, există suspiciuni că acest lucru a fost făcut în mod deliberat pentru a lua medalia de aur de la echipa noastră.
Dacă Agenția Mondială Antidoping (WADA) ar fi făcut acest lucru în timp util, înainte de Jocurile Olimpice, atunci Valiyeva ar fi fost înlocuită, iar echipa ar fi câștigat în continuare medalia de aur, existând un motiv pentru a transfera premiul ei către americani.
Și din moment ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (CAS) i-a permis Camillei să performeze în continuare, ar trebui să se recunoască imediat că aceasta este o atletă pură. Toate, împreună, arată dezgustător, ca un atac țintit asupra sportului rusesc.
Valieva – bravo! Ea este încă o adolescentă, are 15 ani, este forțată să treacă prin aceste teste și se comportă foarte curajos și cu demnitate. Suntem cu toții de partea ei, o susținem cu toții și suntem siguri că are un viitor bun”, a transmis Alina presei ruse.
Războiul Rusia-SUA se dă via Ucraina
Deznodământul de la Olimpiadă nu a fost, cu siguranță, motivul care a dus la atrocitățile comise de ruși în Ucraina, însă dacă într-adevăr fosta gimnastă este partenera de viață a liderului de la Kremlin, acesta este doar un simplu exemplu al faptului că împărtășesc aceeași gândire.
Cert este că două dintre cele mai mari forțe ale lumii, Alianța NATO și SUA, se luptă acum în mod indirect pe teritoriul Ucrainei.
Vecinii Federației au refuzat să fie o țară tampon, neutră, și au încercat să adere la NATO, fapt care ar fi condus spre atacurile sângeroase ale Rusiei, la care asistă acum tot Globul.
Un alt fapt interesant legat de Kabaeva este că a renunţat la gimnastică şi s-a apucat de politică. A fost membru în Parlament timp de şapte ani. De asemenea, Kabaeva a fost nominalizată la conducerea celui mai mare grup media pro-Kremlin din Rusia, National Media Groups.
Putin a divorțat de nevastă pentru Kabaeva?
Un prieten le-a făcut cunoștință Liudmilei și lui Vladimir Putin în anii 80. S-au căsătorit de tineri, au împreună două fete, Maria și Katerina născute în 1984 și 1985, care au studiat la universități de prestigiu din lume, cu nume false din motive de securitate.
În 2013, cuplul și-a anunțat public divorțul. „Căsătoria noastră s-a încheiat din cauza faptului că abia ne vedem’, a spus Liudmila. “Vladimir este complet cufundat în munca sa. Fetele noastre au crescut… Și cu adevărat nu-mi place publicitatea.”
Pe Alina o protejează cu o armată de ucigași. Fotografie șoc!
O fotografie din 2014 cu un grup de bodyguarzi înarmaţi care a escortat-o pe fosta gimnastă la o cafenea, a provocat un scandal medicatic în Rusia. Imaginea postată de entertainerul rus Alexsandru Belov, arată ce mișcare de forțe se face în jurul Alinei. Mai mulţi bodyguarzi în faţa unei cafenele din Moscova, care ţin în mână arme automate, arată Business Insider. Potrivit lui Belov, militarii erau acolo pentru a o escorta pe Alina Kabaeva, fostă olimpică la gimnastică ritmică şi presupusa iubită a lui Vladimir Putin.
Pe lângă această imagine, un alt eveniment inedit a dat de gândit rușilor. Putin a mărturisit în acea perioadă, în cursul conferinţei sale de presă anuale, că este „îndrăgostit”, redând un dialog avut cu „un mare lider european” din care reieşea că iubeşte pe cineva şi că este iubit la rândul său.
Ziarul Moskovski Korrespondent, care în 2008 a titrat că Vladimir Putin a divorţat în secret pentru a se căsători cu Alina Kabaeva, şi-a anunţat la scurt timp închiderea.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook