Simona Ionescu / Redactor Șef

Aveți nevoie de numai patru ingrediente pentru aceste prăjituri spectaculoase

Aveți nevoie de numai patru ingrediente pentru aceste prăjituri spectaculoase
Mini prăjituri de brânză cu iaurt grecesc și mandarine, iată un desert spectaculos și deosebit de simplu. Spre deosebire de celealte iaurturi, acesta e mai special.

Iaurtul este cel mai popular produs lactat fermentat. Este preparat din lapte, fermentat cu ajutorul unor bacterii lactice termofile. Iaurtul este un aliment care a apărut, inițial, în Asia, în urmă cu aproximativ zece milenii, apoi consumul acestuia s-a răspândit în Europa, prin Turcia și zona balcanică. Una dintre legende este aceea că regele Francisc I al Franței s-a vindecat de tulburările intestinale de care suferea, cu ajutorul iaurtului, recomandat de un medic turc.

Se întâmplă în secolul al 16-lea, dar abia două veacuri mai târziu, datorită microbiologului și imunologului rus Ilia Ilici Mecinikov, produsul a stârnit din nou interesul, mai ales că acesta a publicat primele lucrări privind beneficiile lui în cazul ulcerului stomacal. Bacteriile folosite pentru declanșarea procesului de fermentare, lactobacillus bulgaricus și streptococcus thermophilus , sunt cele care ar contribui la tratarea tulburărilor intestinale, arată Beko.ro.

Pe scurt, iaurtul tradițional, trebuie să fie produs doar din lapte (integral sau parțial degresat) și fermenți lactici ( lactobacillus bulgaricus și streptococcus thermophilus ). Pe de altă parte, iaurtul grecesc este obținut din lapte fermentat după aceeași metodă, însă conținutul de proteine este mult mai mare, de minimum 5,6%. De asemenea, pentru a se obține iaurt grecesc, se elimina din acesta o cantitate mare de zer, rezultând o consistentă mult mai groasă. Zerul conține, în principal, apă și lactoză, iar pentru că este eliminat, iaurtul grecesc poate fi mai bine digerat și de persoane care suferă de intoleranță.

Ingrediente pentru mini prăjituri cu iaurt grecesc și mandarine

400g iaurt grecesc,

2 ouă,

1 pudră de budincă cu aromă de vanilie,

80g zahăr pudră,

1 cutie de compot de mandarine.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Kinga Nożyńska (@kuchenne_mecyje)

Mod de preparare

Iaurtul și ouăle trebuie să fie la temperatura camerei. Puneți toate ingredientele într-un castron și amestecați scurt doar până când se combină. Se toarnă aluatul de prăjituri pregătit în formele de tort. Se acoperă cu mandarinele scurse de marinată. Introduceți în cuptorul preîncălzit la 180 de grade și coaceți timp de aproximativ 30 de minute.

În timpul coacerii, cel mai bine este să nu deschideți ușa cuptorului și să le lăsați în cuptorul ușor întredeschis după coacere, pentru ca acestea să se scufunde uniform. Când sunt gata și s-au răcit, presărați prăjiturile cu brânză deasupra cu zahăr pudră.

Sursa: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre