Soția lui Andi Moisescu de la Pro TV, cândva și ea reporter la aceeași televiziune, a stârnit o aprigă dispută și a împărțit România în două, după ce a afirmat că vaccinurile îi îmbolnăvesc pe bebeluși. A recunoscut, însă, că și-a vaccinat băieții, motivând că atunci când a făcut-o nu avea cunoștință despre efectele acestora.
Una peste alta, David a trecut de 14 ani la sfârșitul lui septembrie și e un flăcău bine dezvoltat, fără carențe de sănătate. Celălalt băiat, Luca, a suflat și el în tort câteva zile după David, când a împlinit 12 ani. După cele două aniversări, toată familia Moisescu a plecat într-o minivacanță de început de octombrie în celebra comună dobrogeană Limanu, acolo unde există un mic port pentru șalupe și veliere de zici că ești prin Grecia.
Educație alimentară și rețetele vegane ale Oliviei
Într-un interviu mai vechi, Olivia Steer povestea cum fiul ei cel mare nu a mai vrut să mănânce doar meniu vegetarian, când la școală colegii lui se desfătau cu un sandviș cu șuncă, croasante și alte dulciuri.
„Eu sunt raw vegană, dar nu impun nimănui asta. David a început inițial prin a fi vegetarian, îi plăcea ce găteam, până când, într-o zi, a spus că își dorește să mănânce și el același lucru alături de colegii săi de școală. Îți dai seama că am luat poziție, pentru că la școală copiii mâncau în fiecare zi dulciuri, pâine albă, adică glucide care încarcă organismul, așa că i-am spus că e posibil să aibă probleme. I-am explicat avantajele și dezavantajele, i-am spus inclusiv faptul că dacă va fi în rând cu ceilalți, nu va fi văzut ca un ciudat, dar dezavantajul s-ar putea să apară în câteva luni sau săptămâni. Și a fost decizia lui să fie omnivor și, e drept, am avut un nod în gât pentru că îi construisem o sănătate de fier, nu avusese nicio problemă. Dar citisem că este important să nu îi bagi pe gât copilului cu forța, ce mâncare și în ce cantitate vrei. De aceea, niciodată nu insist să termine tot din farfurie. Așa că nu l-am obligat, a fost decizia lui. Dar în trei luni a început să aibă probleme și să îl doară burtica și să spună că a fost un prost. Iar atunci a ales să fie din nou vegetarian”, mărturisea vedeta vegan a internetului în interviu.
Olivia Steer face chifteluțe din nuci caju, după propria rețetă, pe care le servește cu sos de roșii, întotdeauna la masa de Crăciun.
O altă rețetă despre care ne-a spus că e invenția ei și e un deliciu pentru copiii ei este rețeta de înghețată cu fructe. E ușor de făcut și are un gust special. A postat rețeta pe o rețea socială, alături de Luca când era mititel și mânca cu poftă din înghețata pregătită de mama.
”David, la 4 ani, savurind prima mea înghețată raw-vegana, spunea, în timp ce mă privea dulce: „Mă iubesc pe mine, te iubesc pe tine, îți iubesc înghețata”. Azi, după nouă ani, mesajul de dragoste e același, doar tonul s-a schimbat: „Maaaami, nu e gata înghețata aaaia?!?”. Daca vreți să mă întrebați cumva de „rețeta aaaia!”, va spun dulce că e cea mai simpla, rapidă și sănătoasă și se face după cum urmeaza.
Se pun in blender (fix in ordinea asta) o banana întreaga, trei pumni plini de fructe congelate de la supermarketul proxim (David preferă căpșuni), două linguri mari de miere vie și, eventual, un praf de scorțișoară.
Măcinată prima, banana va îngloba fructele congelate treptat, ceea ce va scuti aparatul de eforturi prea mari și îl va feri de uzură prematură. Pusă ultima, în contact direct cu fructele, mierea se va întări și nu va lăsa înghețata să se topească prea repede. Cu cele două ponturi în minte, se pasează totul fin, în blender, pînă rezultă o cremă dulce, răcoroasă, parfumată, iar tonul vocii revine la ce a fost, în vremea libertății și a copilăriei… Pentru mai multe rețete raw-vegane de dulciuri sănătoase pentru copii, nu ezitați să răsfoiți cartea #dulciuridepoveste. Va aștept cu un feedback, dacă va hotărîți să încercați rețeta preferata a lui David”, a scris Olivia Steer.
Foto: Youtube
Fițe aberante! Fetița unei celebrități a mers la grădiniță cu un ghiozdan de 12.000 de euro. Micuța a fost păzită de bodyguarzi
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook