Simona Ionescu / Redactor Șef

Broccoli ajută la menţinerea greutăţii

Broccoli ajută la menţinerea greutăţii
Broccoli este o legumă foarte sănătoasă, dar prea puţin consumată la noi în ţară. Denumit şi conopida verde, broccoli este o sursă excelentă de antioxidanţi, vitamine, minerale şi fibre, care ajută la menţinerea greutăţii şi protejează organismul.

Gospodinele noastre nu prea gătesc broccoli, este o legumă puțin cunoscută în țara noastră. Însă, nutriționiștii spun că această legumă este foarte sănătoasă. Și marile bucătării din lume gătesc cu broccoli: gratinat cu cașcaval sau brânză, supă cremă, cu paste, cu somon și multe altele.

Broccoli ajută la menţinerea greutăţii. Beneficii

Culoarea acestei legume variază de la mov, la verde închis, în funcţie de soi. Cel mai frecvent întâlnit sortiment de broccoli este cel verde, cunoscut şi sub denumirea de broccoli Calabrese, după numele provinciei – Calabria – unde a fost cultivat pentru prima dată.

Broccoli face parte din familia legumelor crucifere, care are în compoziţie numeroase minerale (fier, magneziu, potasiu, zinc, calciu, fosfor) şi vitamine (A, B1, B2, B3, B6), nutrienţi care contribuie la buna funcţionare a organismului.

De asemenea, un bucheţel mic de broccoli are mai multă vitamina C decât două portocale şi mai multe fibre decât o porţie normală de paste integrale. Studiile recente i-au adus acestei legume reputaţia de superaliment, datorită nutrienţilor cu proprietăţi antiinflamatorii, antioxidanţilor şi substanţelor cu rol detoxifiant conţinute.

Beneficiile consumului de broccoli pentru siluetă

  • Broccoli conţine o combinaţie de fitonutrienţi care au un impact puternic asupra ficatului. Aceştia au rolul de a stimula funcţia hepatică şi de a accelera procesul de detoxifiere, favorizând eliminarea rapidă a toxinelor din corp.
  • Broccoli este o legumă excelentă dacă vă aflaţi la cură de slăbire sau vă doriţi o detoxifiere înainte de a vă face apariţia pe plajă. De asemenea, broccoli este o sursă grozavă de fibre, care ajută la reglarea digestiei, previn balonarea şi aspectul de abdomen umflat.
  • Fibrele mai ajută la reglarea nivelului de colesterol din organism, scăzând astfel riscul de afecţiuni cardiovasculare.
  • Broccoli mai conţine vitaminele A şi K, care ajută la asimilarea corectă a vitaminei D – numită şi vitamina soarelui – şi care ajută la dezvoltarea şi menţinerea sistemului osos.
  • Broccoli este o sursă importantă de proteine, care sunt ideale în dietă pentru că ţin de foame, şi crom, care ţine în frâu pofta de dulce, iar caloriile pe care le conţine sunt foarte puţine.
  • Potasiul din broccoli ajută la prevenirea hipertensiunii, iar luteina, un antioxidant preţios, luptă cu bolile de inimă, împiedicând îngroşarea sângelui şi depunerea grăsimilor pe artere. Tot luteina, alături de zeaxantină, ajută la protejarea vederii şi previn apariţia cataractei, aceste afecte fiind unele dintre beneficiile consumului de broccoli.

Broccoli gratinat. Rețeta

Această rețetă de broccoli gratinat este perfectă și pentru cei mari, și pentru cei mici, este foarte gustoasă și se potrivește de minune și ca fel de sine stătător, dar și garnitură.

Ingrediente

  • 750 g broccoli
  • 500 ml lapte
  • 50 g făină
  • 50 g unt
  • 1 linguriță boia
  • 200 g cașcaval
  • 100 g parmezan
  • sare
  • piper

Mod de preparare

Tăiați broccoli cubulețe și spălați-l cu apă rece. Puneți la fiert o oală cu apă și puțină sare. Când dă în clocot, puneți buchețelele de broccoli și lăsați să fiarbă pentru 4-5 minute.

Între timp, într-o altă cratiță, puneți untul la topit, adăugați făina și amestecați. Când începe să se îngroașe, adăugați laptele și amestecați foarte bine. Fierbeți câteva minute, până când sosul se îngroașă.

Adăugați boiaua, sare, piper și cașcavalul și amestecați până când acesta se topește. Dacă vi se pare că sosul este prea gros, mai puteți adăuga lapte rece.

Scurgeți broccoli de apă și puneți-l într-o tavă pentru cuptor. Adăugați sosul și dați la cuptor pentru 20 de minute. Acum este momentul să adăugați parmezanul ras și mai lăsați la cuptor încă 10 minute, sau până când s-a rumenit deasupra. Sursa: cutiutacuretete.ro

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre