Când trebuie să îi puneți cercei fetiței. La ce trebuie să aveți grijă

Când trebuie să îi puneți cercei fetiței. La ce trebuie să aveți grijă
Când o fetiță vine pe lume, mama vrea să o facă cât mai cochetă încă de la o vârstă fragedă.

A avea cercei încă de la o vârstă fragedă este un must-have pentru fetițe. Dar specialiștii trag un semnal de alarmă.

Când trebuie să îi puneți cercei fetiței. La ce trebuie să aveți grijă

Sigur că nimic nu e mai frumos ca o fetiță cu cerceluși în urechi, însă specialiștii vă dau câteva sfaturi extrem de importante pentru sănătatea micuței. Aceștia sfătuiesc mamele să aștepte până ce copilul va împlini vârsta de șase luni. Motivul? Sub această vârstă copilul nu are un sistem imunitar complet și s-ar putea infecta.

Chiar dacă procedurile de acum sunt lipsite de durere, e indicat ca găurile în urechi să fie făcute de un medic sau o asistentă. Și bineînțeles într-un spital sau o clinică medicală. În plus, trebuie să fiți atenți ca cel care face procedeul să poarte mănuși sterile și acul să fie desigilat în fața dumneavoastră.

Din ce metal trebuie să fie cerceii

Oamenii de știință susțin totodată că pentru început cerceii trebuie să fie din oțel chirurgical. Acesta este și metalul utilizat în intervenții complicate. Sigur că majoritatea mamelor optează pentru aur sau argint, însă aveți grijă că e posibil ca cea mică să nu suporte aceste metale și să vă treziți că face o infecție sau capătă vreo alergie.

Dacă vedeți că zona se înroșește sau se umflă urechea în zona unde a fost înțepată, scoateți cerceii imediat și faceți programare la medicul pediatru. Dacă totul este în regulă și copilul nu are nimic, nu scoateți cerceii din urechi primele șase săptămâni pentru că se poate închide orificiul.

Nu lăsați copilul să stea în apă sărată sau piscină până ce rana nu se închide definitiv

După ce intervenția a fost făcută, e bine să curățați zona cu un săpun non-alergenic și să clătiți cu apă călduță. După ce micuța are cerceluși, specialiștii recomandă să nu o lăsați să stea în apă sărată sau piscină până ce rana nu se închide definitiv. De asemenea, fiți atenți ca micuța să nu se tragă de urechi. Ar fi indicat ca până se închide rana, să îi puneți copilului o căciuliță subțire.

Sursă foto: supermami