Există unele plante medicinale care vă pot elibera de starea uşoară de greaţă pe care o resimţiți atunci când mâncați mai mult decât de obicei. Beți un ceai!
Ceaiuri care uşurează digestia
Un ceai călduț, cu puțină miere și lămâie, este binevenit oricând, nu numai când avem probleme cu digestia. Totuși, dacă vă simțiți nevoia să vă ajutați organismul după mese sățioase, apelați la un ceai din plante.
Ceaiul de mentă
Consumat după o masă copioasă, ceaiul de mentă ajută digestia şi reduce gazele de la stomac.
Ceaiul de chimen
Chimenul este micul miracol aşteptat de cei care suferă de balonări excesive şi digestie laborioasă. Este plăcut la gust şi s-a dovedit că, în afară efectului antispastic, care combate „gazele”, are un efect de stimulare a enzimelor pancreatice, care ajută la asimilarea alimentelor indigeste. În plus, efectul antimicrobian datorat uleiurilor eterice este util când avem o dezechilibre în flora digestivă, diaree, toxiinfecţii.
Ceaiul de ghimbir
Considerat o mirodenie rară şi exorbitant de scump în vechime, ghimbirul, pe lângă gustul aromat foarte particular, conţinând toată gama între dulce, acrişor şi picant, este un ajutor preţios pentru cei care suferă de „digestie leneşă”, deglutiţie dificilă, flux scăzut de bilă.
Ceaiul verde
Este cunoscut faptul că ceaiul verde blochează asimilarea grăsimilor şi ţine departe kilogramele.
Nu numai că îţi conferă multă energie (înlocuieşte cu succes cafeaua din acest punct de vedere), dar reduce şi pofta de mâncare, stimulează metabolismul, favorizând arderea mai rapidă a grăsimilor.
Exclusiv. Gina Pistol nu se dezlipește de Carmen Brumă. Care-i secretul!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook