Muzician cu destin romantic, măcinat de tuberculoză, sensibil, visător. Așa a fost caracterizat genialul nostru compozitor Ciprian Porumbescu. Puțini își amintesc că marele muzician a suferit mult din dragoste.

Ciprian Porumbescu, geniul dispărut la 30 de ani

Ciprian Porumbescu s-a născut într-o familie modestă. La naștere, se numea Ciprian Golembiowski (Golemb, Galamb=porumbei). Și-a schimbat numele în Porumbescu la 28 de ani.

În primele zile de vară ale anului 1883, pe 6 iunie, Ciprian Porumbescu se stingea în casa lui din satul Stupca, după ce încercase să-şi vindece tuberculoza în Italia. Avea 30 de ani, dar compusese prima şi una dintre cele mai frumoase operete care s-au creat în România vreodată, ”Crai nou”. Compusese minunata ”Baladă” pentru vioară şi pian, opereta ”Crai nou” şi  „Imnul Unirii” (Pe-al nostru steag).

Destinul lui de muzician începuse cu mult timp în urmă. Pe când era doar un copil, a ascultat pianul lui Carol Miculi, în sat la Stupca. Ciprian a primit primele lecţii de vioară la şcoala din Ilişeşti, în satul din apropiere, şi apoi, urmând gimnaziul la Suceava, a început să studieze pianul şi orga.

La începutul tinereţii pe lăutarii din sat de la care încerca să înveţe cântece şi să le reproducă apoi la vioară sau la pian. De la Ilişeşti venea uneori cu ţiganca Ilinca şi cu scripcarul Urdă, care ştiau cântece populare.

Ciprian Porumbescu a cunoscut-o pe Berta Gordon, fata pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit

Ciprian Porumbescu, o iubire imposibilă

A iubit cu pasiune muzica, doina românească și pe Berta Gorgon, fata pastorului evanghelic din Ilişeşti. Ciprian Porumbescu a urmat cursurile Institutului Teologic Ortodox din Cernăuţi. Muncea mult, studia mult, iar singurele perioade de odihnă erau vacanţele petrecute vara la Stupca.

Într-una din aceste luni, Ciprian a cunoscut-o pe Berta Gordon, fata pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit. Familiile lor, de confesiuni diferite, nu au permis însă căsătoria. Tatăl tinerei a încercat în permanenţă să-i îndepărteze pe cei doi tineri unul de altul. Și-a trimis fata în străinătate.

”Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit”, scria Ciprian Porumbescu despre Berta, iar ea răspundea. La moartea lui, Berta îi scria Mărioarei, sora lui Ciprian: ”Greu de suportat nenorocirea aceasta. Mi-a nimicit tot ce am sperat şi am dorit în viaţă. Mi s-a răpit tot ce am numit noroc. Roagă-te, dragă Marie, la mormântul lui şi pentru mine. Ţie ţi-i dat să fii în apropierea lui, tu ai putut să-i arăţi scumpului iubirea ta, prin îngrijirea jertfitoare. O, de ce n-am putut şi eu?”.

Casa memorială „Ciprian Porumbescu”, inaugurată în anul 1953, este amenajată într-o construcţie veche, singura clădire care s-a păstrat din fosta casă parohială a satului Stupca (azi Ciprian Porumbescu)
Cu ultimele forţe, Ciprian Porumbescu i-a şoptit surorii sale: ”Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”

S-a îmbolvăvit de tuberculoză

Cât timp a fost la studii, Ciprian Porumescu stătea cu chirie în încăperi mici şi pline de igrasie. Mâncarea nu era nici ea îndestulătoare sau de cea mai bună calitate. Probabil că aici i s-a strecurat tuberculoza în trup, pe când el era prea mult preocupat de muzică.

A aderat la societatea studenţească „Arboroasa” și i-a compus imnul, iar în ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. În 1877, membrii Arboroasei sunt arestaţi sub acuzaţia de înaltă trădare şi li se înscenează un proces. Lui Ciprian Porumbescu cele aproape trei luni de închisoare aveau să-i fie fatale. Pereţii reci şi mâncarea proastă i-au furat încă ani buni din viaţă. Tuberculoza s-a agravat iremediabil.

Sfârşitul s-a întâmplat la Stupca, îngrijit de sora lui Mărioara şi de tatăl Iraclie. ”Pe zi ce trece mă simt tot mai slab şi mai debil. Mi-e teamă că nu mai am mult a încurca lumea.” Lua cu el taina unei iubiri imposibile şi neînţelegerea chinuitoare, fără să accepte cu adevărat boala.

Cu ultimele forţe, Ciprian Porumbescu i-a şoptit acesteia: ”Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”. Ultima lui dorinţă, ce se regăseşte în ultima strofă din ”Cântecul tricolorului”, a fost îndeplintă.

Pe crucea sa sunt puse culorile drapelului românesc şi versurile “Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, şi-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor”.

Povestea aceasta de dragoste a fost subiectul unui film din 1972, regizat de Gheorghe Vitanidis. Actori Principali: Vlad Rădescu, Tamara Creţulescu, Emanoil Petruţ.

Sursa: radioromaniacultural.ro

Corespondenţa lui a fost publicată într-un volum apărut sub coordonarea Complexului Muzeal Bucovina.


Suntem interesați de METEO, dar puțini știu cine e românul care a înființat prima stație meterologică

Mari scriitori români care au murit ciudat. Ion Creangă a picat după ce a mâncat gogoși

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp