Fiul lui Constantin Hepites, care a scris primul tratat științific din domeniul farmaciei, Ștefan Hepites va rămâne mereu în sufletul românilor.
Cine a fost Ștefan Hepites, cel care a înființat prima stație meterologică din țară
A văzut lumina zilei în anul 1851 și a fost fascinat de studiu de copil. În anul 1869 a absolvit ca șef de promoție Școala Militară din Bucureşti, apoi a plecat la Bruxelles. Acolo și-a continuat studiile în domeniul militar. Dar a urmat și studii de specialitate în domeniul fizicii şi matematicii și și-a descoperit pasiunea pentru astronomie.
După întoarcerea în țară, în anul 1895 a primit funcția de inginer al portului Brăila. Doi ani mai târziu a luptat în Războiul de independenţă, ca locotenent de artilerie, comandând un batalion de coastă angrenat în asediul Rahovei.
Membru corespondent al Academiei Române la doar 29 de ani
Avea doar 29 de ani când a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Ulterior, a fost numit inginer la Serviciul Hidaulic al Ministerului Lucrărilor Publice, profesor de fizică la Şcoala Militară de Artilerie. Dar și profesor la Şcoala de Silvicultură, inspector general al Domeniilor Statului. În perioada în care a deținut această funcție, Hepites a organizat, în 1884, prima staţiune centrală românească, la Şcoala de Agricultură de la Herăstrău.
Datorită lui, a luat naștere primul Serviciu Macro-Seismic din România
Și tot în același an a reușit cea mai mare performanță, înființând Institutul Meteorologic din Bucureşti, al cărui director va rămâne până în 1908. Printre marile sale realizări se numără și apariţia primului Serviciu Macro-Seismic din România. În acea perioadă, a publicat și primele observaţii ştiinţifice referitoare la cutremure.
Nu în ultimul rând, lui Ștefan Hepites i se datorează și primele istorii scrise ale meteorologiei şi astonomiei în România. Ştefan Hepites s-a stins din viaţă în 1922, la Brăila.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook