Simona Ionescu / Redactor Șef

Clopotul Țarului se va reface miraculos, în ziua Judecății de Apoi

Clopotul Țarului se va reface miraculos, în ziua Judecății de Apoi
Se aud în caz de război sau de pace, iar povestea lor este plină de înțelesuri creștine și mistice. Ce se întâmplă cu Clopotul Țarului.

Parte integrantă a slujbelor și vieții credincioșilor, clopotul rămâne vocea lui Dumnezeu. Despre Clopotul Țarului se spune că va fi ridicat la ceruri.

Clopotul Țarului se va reface miraculos, în ziua Judecății de Apoi

Potrivit istoriei, prima dată când un clopot a fost folosit într-o biserică creștină a avut loc în timpul episcopului de Nola, Paulinus, în Italia, în secolul 5 î.Hr. Atunci clopotele erau fabricate din tablă de fier, bătute cu ciocanul şi îmbinate, iar ulterior s-a trecut la procedeul de turnare.

În acea perioadă, atelierele se aflau în mănăstiri, locul unde se păstra cu sfinţenie secretul meşteşugului. Cel mai mare clopot cunoscut până acum este cel numit Emilee, care a fost turnat în anul 725 şi refăcut ulterior în anul 771 cu dimensiuni măreţe.

Pentru ca Emilee să prindă viață, a fost sacrificat un copil

A fost denumit Emilee deoarece se consideră că sunetul său este apropiat de Em-me-leh, un cuvânt provenit din vechea limbă koreeană, care însemna “mămică”. Legenda spune după ce a fost turnat, clopotul nu a scos nici un sunet. S-a luat atunci decizia ca acesta să fie refăcut şi un copil să fie sacrificat prin scufundarea în metalul retopit. Legenda spune că “Em-me-leh” este de fapt strigătul de disperare al micuțului care-şi chema mama în ajutor.

Emilee sau “Clopotul din templul Bongdeoska” cum mai este cunoscut, are o greutate de 72.000 kg şi este atârnat de un suport de formă tubulară care influenţează calitatea sunetului. Pe corpul clopotului se găsesc două zone care grupează peste 1.000 de litere chinezeşti în care se regăsește povestea fabricării sale.

Uriașul din Rusia are 216 tone

Se spune că nicăieri în lume nu se găsesc clopote mai mărețe ca cele din Rusia. Dovada o reprezintă Clopotul Țarului, creat la cererea împărătesei Ana I a Rusii, nepoata lui Petru cel Mare pentru a îndeplini visul bunicului său, Alexis I. Uriașul cântărește 216 tone, are o înălţime de 6,14 m şi un diametru de 6,6 m. În anul 1737 la Moscova a avut loc cel mai îngrozitor incendiu. Clopotul a căzut într-o groapă, peste care s-au prăbușit bârne fierbinți.

De frică că focul îl va topi, muncitorii au aruncat cu apă rece, apoi l-au scos cu mare greutate. Pentru că din el s-a desprins o bucată de 11 tone şi jumătate, Clopotul Țarului nu a bătut niciodată. Se crede că acest minunat clopot se va reface singur, chiar în ziua Judecăţii de Apoi. Va fi ridicat la ceruri şi va suna dând semnalul începerii rugăciunilor.

Sursă foto: doxologia.ro

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre