Simona Ionescu / Redactor Șef

Coca Andronescu, celebra ”Tanța” din gara Lehliu. O actriță uitată pe nedrept

Coca Andronescu, celebra ”Tanța” din gara Lehliu. O actriță uitată pe nedrept
O mare artistă, simpatică, talentată, frumoasă. Coca Andronescu a jucat în peste 40 de roluri mari și mici la Teatru Național din București și în 28 de filme. Păcat că cei tineri nu au auzit de ea. A avut un succes imens cu serialul ”Tanța și Costel”, alături de Octavian Cotescu.

O tânără din orășelul Pătârlagele, județul Buzău, a plecat tocmai la Cluj ca să învețe teatru. Era frumoasă, și talentată, așa că a primit roluri aproape imediat. La 24 de ani era deja premiată pentru interpretare. Era angajată de curând la Teatrul Național București, condus de Zaharia Stancu, și juca sub regia marelui Sică Alexandrescu. Era colegă pe scenă cu cei mai mari actori ai vremii.

Coca Andronescu, o actriță uitată pe nedrept

Coca Andronescu a bucurat românii timp de câteva decenii. În urma marei actrițe ne-au rămas câteva poze neclare și puține înregistrări postate pe Internet. Ne-a părăsit la 5 august 1998, subit, la doar 66 de ani.

A fost remarcată de cineași, încă din 1960. La început roluri mai mici, dar regizorii au apreciat-o. Au distribuit-o alături de mari actori din Generația de Aur. I-au fost colegi Marcel Anghelescu, Radu Beligan, George Calboreanu, Alexandru Giugaru, Iurie Darie, Dem Rădulescu și mulți alții.

Mai multe generații își amintesc cu nostalgie de marea actriță, în special de rolul inconfundabil din serialul TV ”Tanța și Costel”.

Veselă și spontană, slujnică sau bucătăreasă, Coca Andronescu a interpretat în mod unic personajul în jocul pe scenă.

O tânără din orășelul Pătârlagele, județul Buzău, a plecat tocmai la Cluj ca să învețe teatru. Coca Andronescu era frumoasă, și talentată

Coca Andronescu, în gara Lehliu, în”Tanța și Costel”

Coca Andronescu a fost bucuria românilor în  multe scenete umoristice în serile cenușii de sâmbătă, zile de duminică și de Revelion.

Pe parcursul anilor ’70, joacă într-un miniserial TV de mare succes la public, difuzat de Televiziunea Română. Face duet cu Octavian Cotescu, în memorabilul cuplu de personaje Tanţa şi Costel, în „Lehliu Gară”.

Tanța și Costel s-au întâlnit în această gară și după ce au consumat mici și au băut bere, au și decis să se căsătorească. Dialogul dintre ei era voit încărcat cu greşeli gramaticale. Dar, până şi pleonasmele creau un farmec aparte.

Coca Andronescu, în gara Lehliu, în”Tanța și Costel”, alături de Octavian Cotescu

Coca Andronescu, familia

În anul absolvirii (1953) a jucat în multe spectacole din cadrul A. T. F. Târgu Mureș. S-a căsătorit pentru o scurtă perioadă cu unul dintre colegii săi de promoție, Andrei Bursaci. Acesta a devenit actor la Baia Mare, apoi la Oradea, în timp ce Coca Andronscu se afla la București.  Au divorțat în 1956, dar pe Andrei Bursaci îl va reîntâlni peste ani, în 1967. Erau amândoi actori în filmul de comediaâe ”Balul de sâmbătă seara”, de Geo Saizescu.


Alexandru Lulescu, actor de Cartea Recordurilor. A fost printre primii artiști de stand-up

Alexandru Arșinel, o poveste de dragoste care durează de 52 de ani

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre