Simona Ionescu / Redactor Șef

Alexandru Lulescu, actor de Cartea Recordurilor. A fost printre primii artiști de stand-up

Alexandru Lulescu, actor de Cartea Recordurilor. A fost printre primii artiști de stand-up
Când apărea pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” sau în vreo scenetă la televizor, te umfla râsul până să apuce să spună ceva. Actorul Alexandru Lulescu făcea stand-up comedy, în anii ’60-’70-’80, înainte ca genul să se fi născut. O carieră demnă de Cartea Recordurilor, de aproape 70 de ani.

Alexandru Lulescu ar putea să intre în Cartea Recordurilor. A jucat aproape 70 de ani pe aceeași scenă. A înveselit mai multe generații de români, singur sau alături de Nicu Constantin. Ar juca și acum, când a împlinit 89 de ani, pe 1 iunie. Îi lipsesc publicul, aplauzele, glumele, colegii. E drept, că așa ar mai câștiga și niște bănuți, pe lângă pensia jenantă pe care o primește.

Alexandru Lulescu a împlinit 89 de ani și aproape 70 de ani pe scenă

Alexandru Lulescu, actor de Cartea Recordurilor

Alexandru Lulescu a împlinit 89 de ani și aproape 70 de ani pe scenă. Prima sa apariție pe scena Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” (Ansamblul de Estradă) a fost în anul 1952. Rolul era amuzant: solist de balet într-un dans tătar din premiera intitulată “Primul spectacol”.

Câțiva ani mai târziu, în 1961, se angajează la Teatrul devenit între timp Satiric-Muzical “Constantin Tănase”. Joacă în zeci de spectacole, cu sute de reprezentații în țară și în lume.

Actorul acesta făcea stand-up comedy, în anii ’60-’70-’80, înainte ca genul să se fi născut. Acum, comicul a rămas printre ultimii actori ai generației sale. Rând pe rând, mulți au plecat dintre noi. Jean Constantin, Mircea Crișan, Nae Lăzărescu, Radu Zaharescu, Stela Popescu și alții. Printre ei și marele său partener Nicu Constantin.

Alexandru Lulescu și colegii săi de la ”Tănase” au fost aplaudați peste tot în lume

Aplaudat la Paris, în sala Olimpia, acum 55 de ani

Alexandru Lulescu și colegii săi de la ”Tănase” a jucat și la Paris, în Sala Olympia, în 1965. Au fost aplaudați peste tot în lume, unde românii plecați din țară îi solicitau.

Cu cine mai vorbește dintre supraviețuitori? „Am o legătură artistică, de bună condiție, cu Arșinel, care e mangerul teatrului. Avem amintiri multe. Sunt singurele și cele mai prețioase bijuterii ale noastre. Mai vorbesc cu Florin Piersic”, povestea în trecut actorul Alexandru Lulescu, pentru Evenimentul zilei. Un interviu-eveniment realizat de regretatul jurnalist

După 1989, el și alți colegi de generație au apărut din ce în ce mai rar pe „sticlă”. Nu mai are lumea nevoie de umorul lor? Nu e de acord. „Nu cred că e vorba de o schimbare. Foarte mult tineret vine la teatrul de revistă. Ei, tinerii, deschid aplauzele. Sunt receptivi la glumele și poantele bune și la jocul nostru. Iar la televizor, nu mai ai loc că tineretul se impune. Pe undeva e rândul lor”, a spus actorul, pentru aceeași sursă.

Dar din ce trăiește vestitul comic? Ce pensie are? Alexandru Lulescu se rușinează să spună cât îi dă statul după o viață pe scenă. „Mă descurc. Mai joc și la teatru”.

Un vinil cu Alexandru Lulescu se vinde cu 2 lei

Pe un site de cumpărături, un disc de vinil imprimat cu niște cuplete în care partener îi era Nicu Constantin se vinde cu doi lei. Cât o brichetă ieftină. Altul, în care este el singur, are prețul de 21 de lei. Vestea l-a întristat pe actorul care a înveselit generații de români.

La etatea sa, o întrebare firească, naturală și de bun simț, este cum îi merge cu sănătatea? Nu se abține să nu glumească, cu fină autoironie. „Dacă sănătatea nu merge, fac toate eforturile să merg eu și, până la urmă,văd că-mi merge. M-am operat la un picior, dar capu’ e cel mai important.”

Cea mai frumoasă amintire cu Nicu Constantin

Alexandru Lulescu a povestit despre partenerul său de cuplete, Nicu Constantin. Cei doi au fost un cuplu pe scenă timp de 20 de ani. După spectacole, erau invitați la câte o recepție. Prin anii ’70, i-au chemat milițienii, la Caru cu Bere, de ziua lor.

„Era aproape și de teatru și de sediul Miliției. Vizavi. Pe drum mi-a venit ideea să ne punem cătușe și să ne bage în scenă, cu milițieni, ca pe niște arestați. Noi urma să spunem generalilor: «La mulți ani! Noi am venit aici de bună voie și nesiliți de nimeni!». Și să le arătăm cătușele”.

La intrarea în restaurant au fost predați altui milițian. Cel care le pusese cătușele a cerut: „Du-i înăuntru!”. Și ăla i-a dus, numai că în arestul Miliției, din apropiere. „Când i-am spus ofițerului de serviciu că suntem actori i-a tras ăla una lu’ Nicu de i-au pornit ștergătoarele de parbriz la ochelari! Și ne-a mai luat și la bătaie când i-am sus că adresa noastră e la teatru.

Că noi acolo dormeam, în cabine, că n-aveam case”, a povestit Alexandru Lulescu.

I-a scos comandantul din arest, când a venit dimineața, la serviciu. „I-a făcut dobitoci pe toți. Le-a zis că îi degradează și ăia, nu și nu, că, cică, aveam fețe de infractori”.

Distracția mare e când au ajuns la teatru și portarul le-a spus că i-a căutat Miliția de trei ori în noaptea aia.

Artistul Alexandru Lulescu are șanse să intre în Cartea Recordurilor drept cel mai în etate umorist român în activitate

Cel mai în etate umorist român în activitate

Comicul Alexandru Lulescu,  Nea Lulu, așa cum îl cunoaște întreaga branșă artistică  la Teatrul Constantin Tănase, a primit milioane de aplauze.
Artistul are șanse să intre în Cartea Recordurilor drept cel mai în etate umorist român în activitate.

În 2004, Alexandru Lulescu a fost recompensat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, pentru întreaga sa activitate pusă în slujba artei scenice și spectacolului. Duce o viață tihnită, alături de familia lui, de soție, fiica, ginere și nepoțica lui.


Alexandru Arșinel, o poveste de dragoste care durează de 52 de ani

Ștefan Mihăilescu-Brăila uitase tot. Nu mai știa să citească și să meargă

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre