Ștefan Mihăilescu-Brăila uitase tot. Nu mai știa să citească și să meargă

Ștefan Mihăilescu-Brăila uitase tot. Nu mai știa să citească și să meargă
Tot ce a făcut în viața lui a fost prin multă muncă, ambiție și talent nemăsurat. Ștefan Mihăilescu-Brăila strălucea în fața reflectoarelor, dar acasă îl așteptau tristețile. Vedeta Antena 1, Dan Negru, a amintit că actorul a murit sărac și uitat de toți.

Ștefan Mihăilescu-Brăila a avut o viață chinuită. Nu a fost iubit de mama sa, iar la înmormântarea sa au fost doar zece persoane. Trist este că au rămas doar câteva fotografii ale marelui actor. Însă, el ne-a lăsat roluri magistrale. ”Bachus” a fost ultimul mare rol interpretat de marele actor.

”Bachus” a fost ultimul mare rol interpretat de Ştefan Mihăilescu-Brăila

Ștefan Mihăilescu-Brăila uitase tot, să citească și să meargă

Ștefan Mihăilescu-Brăila este considerat unul dintre actorii geniali ai comediei româneşti. Ne-a lăsat roluri magistrale cum au fost cele din “Secretul lui Bachus” și „Nea Mărin miliardar”. La sfârșitul vieții uitase tot. Nu mai știa să meargă, să citească.

„Unul din cei mai mari actori, Ștefan Mihăilescu Brăila a murit uitat și în sărăcie în timpurile noastre, în 1996! Mircea Albulescu mi-a povestit ca actorul a făcut un atac cerebral pierzându-și memoria. A fost obligat să-și ia viața de la zero, să reînvețe alfabetul, mersul, cititul.

Ultimele săptămâni din viață și le-a petrecut singur, într-un spital din București. La înmormântarea lui au fost vreo 10 oameni. Anul trecut, în top 3 al celor mai urmărite filme românești de la tv, erau “Nea Marin Miliardar” și “Secretul lui Bachus”. Ambele cu Stefan Mihăilescu Brăila”, a scris Dan Negru pe contul său de socializare.

Ștefan Mihăilescu-Brăila a murit la 71 de ani în spital (19 septembrie 1996), după ce reuşise să depăşească un atac cerebral. Când n-a mai putut învăţa textul şi boala se agravase (avusese trei atacuri cerebrale, ultimul i-a fost fatal), după ce memoria l-a lăsat, i-a spus actorului Constantin Cojocaru. Că l-a pedepsit Dumnezeu. “Ţâcă, m-a pedepsit Dumnezeu că am părăsit teatrul. M-a pedepsit că am fost lacom şi am ieşit la pensie. M-a pedepsit şi mi-a luat cuvântul.”

 

Ștefan Mihăilescu-Brăila, o viață plină de amărăciune

Este considerat unul dintre geniile comediei româneşti, dar a ajuns la acest statut prin multă muncă, ambiție și talent. Trist este că au rămas doar câteva fotografii ale marelui actor. Însă ne-a lăsat filme în care a jucat magistral.

Ştefan Mihăilescu-Brăila a fost iubit de public pentru rolurile din peliculele „Păcală” (1974), „Ciocolata cu alune” (în 1978), „Elixirul tinereţii” (în 1978), „Nea Mărin miliardar” (1979), “Secretul lui Bachus” (1979).

Nu era un bărbat frumos:  avea un nas mare, a fost chel de tânăr și buze subţiri. Era un bărbat de 1,62 m, dar lat în umeri, foarte agil, cu gesturi spontane. Mergea cu gâtul întins, aşa, ca să pară mai înalt. În schimb, avea o voce cu un timbru frumos și un talent de excepție.

Puțini știu că artistul a fost un copil nedorit, ”din flori”. Mama lui  a fost infirmieră și l-a născut la 19 ani, în afara căsătoriei. Din acest motiv, Ştefan Mihăilescu-Brăila n-a putut să-şi ierte mama niciodată și a fost marcat pe viaţă. A su­fe­rit îngrozitor toată viața. Mai târziu, a mărturisit că, la rândul său, nu a putut iubi: ” N-am fost învăţat”, spunea Ştefan Mihăilescu-Brăila.

O rudă a marelui actor, povestea că s-a născut la Brăila, în casa bunicilor din partea mamei. A venit pe lume dintr-o relație de o noapte cu un medic care locuia în cartierul Lacul Dulce. Nu a avut o copilărie fericită. Mama lui era rece, se purta rău cu el. Unchiul lui îi spunea mereu că e foarte urât, îl băteau cu lingura în cap. A suferit toată viaţa, panicat de sărăcie. Era po­sesiv cu lucrurile lui, dar era şi în stare să dăruiască foarte mult.

Ştefan Mihăilescu-Brăila, copil hamal și salahor

A fost un copil sărac şi de aceea a început să muncească de la vârsta de 16 ani, a fost pe rând hamal, salahor, funcţionar. Vedea filme, multe filme, în special americane. Chiar își dorea să ajungă în America, în țara tuturor posibilităților. La 14 ani s-a urcat într-o birjă și a spus: ”Nene, eu vreau să ajung în America”.

Se întâmpla în 1939, însă prietenul cu care se îmbarcase clandestin pe vapor lăsase acasă bilet de adio, aşa că părinţii acestuia i-au găsit. Peste ani, îi plăcea să spună: “Măi, eu eram mai bun decât Edward G. Robinson, Lino Ventura şi Louis de Funès la un loc”.

A absolvit în 1947 Conservatorul de muzică şi artă dramatică “G. Cavadia” şi s-a angajat la teatru. Avea 24 de ani şi strălucea pe scena brăileană. În 1956 joacă la teatrul din Baia Mare, iar în 1957, vine prin concurs, la Teatrul “Giuleşti” din Bucureşti care se numea atunci Teatrul Muncitoresc CFR. Spunea că a ieșit la pensie imediat cu s-a putut și din acest motic ”l-a pedepsit Dumnezeu” să uite tot. Nu mai avea nici amintiri.


Drama neștiută a ultimului lord al cinematografiei românești

Ion Lucian, umilit înainte de moarte. 70 de ani a fost pe scenă