Confesiunea momentului în divorțul lui Bill Gates ne arată cine din cuplu e vinovatul pentru că s-a ajuns la această separare dramatică. Filantropul miliardar a vorbit deschis despre divorțul său de soția care i-a fost alături timp de 27 de ani, în timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri „off the record” la conferința Allen & Co. din Sun Valley, Idaho, care a avut loc săptămâna trecută.
Unul din participanți a relatat pentru Daily Mail cum a decurs întâlnirea. „Era dezamăgit până peste cap, a spus unul dintre participanți. În esență, s-a referit la faptul că [divorțul] a fost vina lui. A părut un pic emoționant în legătură cu asta. Poate că a fost la un pas de a izbucni în lacrimi”.
Relații extraconjugale și vizite la pedofil
Gates, în vârstă de 65 de ani, și-a anunțat divorțul de Melinda, 56 de ani, în luna mai. În presă au apărut articole privind presupusele sale relații extraconjugale și altele despre relația sa cu pedofilul condamnat Jeffrey Epstein. În actele de divorț, Melinda a spus că mariajul a fost „iremediabil rupt”.
După anunțarea divorțului, s-a aflat că Gates, care la acea vreme era CEO al Microsoft, a avut o relație sexuală „inadecvată” cu o angajată, în 2000. Și că a demisionat în timp ce o anchetă a relației era investigată de consiliul de administrație al companiei. Afacerea a ieșit la iveală după ce angajata Microsoft a scris consiliului de administrație în 2019 în detaliu. Femeia ar fi cerut și ca soția lui Gates să citească scrisoarea. Prin urmare, în martie 2020, în timp ce ancheta era încă în desfășurare, Bill Gates a renunțat, brusc, la funcția deținută.
Pe de altă parte, Daily Beast a dezvăluit că Bill Gates a avut o relație strânsă cu pedofilul condamnat Jeffrey Epstein. A avut zeci de întâlniri la casa sa de 77 milioane de dolari din Manhattan între 2011 și 2014. Pe de altă parte, New York Times a scris că Gates a cerut întâlniri și altor două femei. Acestea lucrau la Microsoft și la fundația sa filantropică. În acea perioadă era căsătorit cu Melinda.
Confesiunea momentului în divorțul lui Bill Gates
În plus, Melinda a fost, de asemenea, supărată de modul în care au fost tratate acuzațiile de hărțuire sexuală împotriva lui Michael Larson, unul dintre locotenenții cheie ai lui Gates și managerul averii sale personale.
Gates a vorbit deschis despre căsătoria sa în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri din Sun Valley, Idaho, găzduită de către ancheta CNBC Becky Quick. El a recunoscut că divorțul s-a produs din vina lui. „Mă învinovățesc pe mine însumi”, le-a spus Bill Gates jurnaliștilor.
O companie de investiții aparținând lui Bill Gates, Cascade Investment, i-a transferat acțiuni de pe peste 1,8 miliarde de dolari Melindei Gates imediat după anunțul divorțului celor doi, scrie Bloomberg. Separarea cuplului este văzută ca una dintre cele mai scumpe din lume. După divorțul de acum câțiva ani dintre Jeff Bezos, fondatorul Amazon, și fosta sa soție, MacKenzie Scott!
Melinda Gates deține acum 14,1 milioane de acțiuni la Canadian National Railway Co., în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari, potrivit datelor Comisiei de Valori Mobiliare și schimb, valabile la 3 mai.
Cascade Investment i-a transferat, de asemenea, 2,94 de milioane de acțiuni la AutoNation Inc., în valoare de 309 milioane de dolari.
Sursa foto: Instagram
Bodyguarzii cu care s-a certat Fulgy la cazino au pufnit în râs când au aflat ce nume are „viteazul” în acte
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook