Continuă „Vara Magică”. Ce se întâmplă joi

Continuă „Vara Magică”. Ce se întâmplă joi
Joi, 16 iulie 2020, de la ora 20.00, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” va susține cel de-al doilea concert în cadrul Festivalului Internațional „Vara Magică”, în aer liber, în curtea Ateneului Român.

Solistul şi dirijorul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” va fi violonistul David Lefèvre. De mai bine de două decenii, David Lefèvre este concertmaistru al Orchestrei Filarmonicii din Monte-Carlo, după ce în perioada 1993 – 1999 a fost membru al Orchestrei Teatrului Capitole din Toulouse.

David Lefèvre este, din februarie 2019, directorul artistic al noului ansamblu orchestral al Regiunii Laurentides din provincia canadiană Québec, după ce între anii 1996 – 2016 a deţinut acelaşi post în cadrul Festivalului de Muzică de Cameră din Val-d’Isère, Franţa.

14 concerte magice

Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a noua vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria de 14 concerte camerale și simfonice ce se desfășoară între 15 iulie și 27 august, în serile de miercuri și joi, de la ora 20.00, în Curtea Ateneului Român, sub genericul “Anul Beethoven la Bucureşti”.


Doliu la Hollywood. Unul din actorii Star Trek Continues a murit

Ce face Andreea Bălan cu fetițele sale. Exclusiv


Festivalul Internațional „Vara Magică” aduce în 2020 pe originala scenă din faţa Ateneului șapte formaţii orchestrale iar programul concertului cuprinde lucrări de mare popularitate: Poloneză în Si bemol major D580 pentru vioară și orchestră de Franz Schubert, Suita Holberg op. 40 de Edvard Grieg, Anotimpurile de Astor Piazzolla, Suita brazilianăde Antonio Santana.

Programul integral al evenimentului poate fi consultat online, accesând www.lanto.ro.

Biletele sunt disponibile online, pe www.lanto.rowww.bilete.ro dar și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14.00 și 19.00.

Prezența publicului este condiționată de măsurile de restricție impuse de pandemie. Cei prezenți vor trebui să păstreze distanțarea și să poarte măști pe durata evenimentului. De asemenea, la intrare, fiecărei persoane i se va lua temperatura.

Sursa foto: Instagram / exploration_and_adventure