Corona nu-i poate atinge pe acești oameni. Cercetătorii le-au aflat secretul

Corona nu-i poate atinge pe acești oameni. Cercetătorii le-au aflat secretul
Sunt medici care tratează cazuri de COVID-19, dar nu s-au infectat cu virus. Se întâmplă ca într-o familie unul din membri nu se îmbolnăvește, deși ceilalți suferă pe un pat de spital. Cercetătorii încearcă să afle care este ”secretul” acestei imunități.

O echipă de la University College London încearcă o explicație științifică: de ce pe unii oameni virusul nu-i atinge? Răspunsul la această întrebare ar putea ajuta la crearea unui vaccin mult mai eficient.

Virusul nu-i poate atinge. Cercetătorii au aflat ”secretul”

Cercetătorii spun că este important să înțeleagă de ce unii oameni rezistă în mod natural infecției cu COVID. Când vor afla răspunsul științific, ei ar putea să obțină vaccinuri mai bune, scrie BBC.

O echipă de la University College London a plecat de la o realitate. Cel puțin unul dintre membrii familiei nu se contaminează deși este contact direct. Se întâmplă și cu mulți medici care tratează zilnic cazurile de COVID-19, dar nu se îmbolnăvesc.

O explicație logică ar fi că unii oameni aveau un grad de imunitate la COVID înainte de începerea pandemiei. Ei spun că, probabil, organismul acestora a învățat cum să lupte împotriva virușilor care au legătură cu cel care a făcut ravagii în toată lumea.

O persoană din zece nu a avut simptome

Cercetătorii au monitorizat personalul unui spital în timpul primului val al pandemiei. Ei, bine, nu toată lumea din studiu a suferit de Covid. Rezultatele, publicate în revista Nature, au arătat că unii oameni tocmai au reușit să evite virusul.

Studiul arată că o persoană din 10 a avut semne de expunere, dar nu a avut niciodată simptome. Nu a fost niciodată testat pozitiv și nu a dezvoltat niciodată anticorpi de luptă împotriva Covid-19 în sânge.

O parte a sistemului lor imunitar a reușit să depășească virusul înainte ca acesta să se instaleze. În lumea științifică, această reacție se numește „infecție abortivă”.

Probele de sânge au arătat că acești oameni aveau deja, și înainte de pandemie, celule T protectoare, care recunosc și ucid celulele infectate cu Covid.

Dr. Leo Swadling, unul dintre cercetători, a spus că sistemul lor imunitar era deja „pregătit” să lupte cu noua boală.

Vaccinurile vizează în mare parte proteina spike, care acoperă suprafața exterioară a coronavirusului. „Angajații din domeniul sănătății care au reușit să controleze virusul înainte ca acesta să fie detectabil au avut mai multe șanse să aibă aceste celule T. Acestea recunosc mecanismele interne înainte de începerea pandemiei”, a explicat doctorul Leo Swadling.

De ce medicii ar avea o imunitate mai mare la virusuri

Este posibil ca personalul medical să fie expuși mai regulat la viruși prin munca lor și de aceea unii dintre ei au avut protecție, spune studiul.

„Perspectivele din acest studiu ar putea fi critice în proiectarea unui alt tip de vaccin. Sperăm că acest studiu va duce la progrese suplimentare în dezvoltarea vaccinurilor. Avem nevoie de toate tipurile de vaccin pe care le putem obține”, a spus Dr. Alexander Edwards, de la Universitatea din Reading.