După nouă ani în care și-au fost alături și s-au iubit mai mult ca orice, Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu și-au spus adio. Cei doi au dat vestea pe rețelele sociale zilele trecute. Între timp, Vlad s-a mutat acasă la sora lui, unde se pare că locuiește acum. Pe partea cealaltă, fosta lui iubită a rămas singură în apartamentul pe care îl împărțeau și suferă. Se întâlnesc, însă, pe platourile de filmare la interesantul serial Adela, difuzat joia de Antena 1.
Cristina Ciobănașu dă noi detalii despre despărțirea de Vlad Gherman.
Cei doi au mărturisit că le este greu și că încă se iubesc. Vlad Gherman a măturisit că a slăbit 7 kilograme într-un timp extrem de scurt. Vestea despărțirii celor doi a surprins nu numai publicul, ci și familiile actorilor. Vlad Gherman a dezvăluit că părinții lui nu vor să accepte că el nu mai este într-o relație cu Cristina. ”Tot pun întrebări. Dar de ce, de ce, de ce? Este obositor. Am ajuns, sincer, să nu le mai răspund. Sau le răspund la câteva zile. Deci, mama, tata, vă iubesc, știți asta. E mai bine să vorbim mai rar. În rest da, am stat toată perioada asta ba la sora mea, ba la vărul meu, mă duc la psiholog”, a mărturisit actorul pe YouTube.
Cristina Ciobănașu dă noi detalii despre despărțirea de Vlad Gherman
Pe partea cealaltă, Cristina suferă și ea. Pe Instagramul vedetei au apărut câteva mesaje care definesc exact starea ei din acest moment. ”Starea mea mentală este: dacă îmi dai o îmbrățișare lungă, s-ar putea să încep să plâng”, este mesajul distribuit de Cristina Ciobănașu pe Instagram.
View this post on Instagram
Actrița a mai ținut să mulțumească pentru toată susținerea, însă a mărturisit că îi este greu să se adune. ”Mă țin de câteva zile să mă adun și să fac această postare prin care vreau să vă mulțumesc pentru prezența și susținerea pe care mi-o arătați aici, pe contul meu de Instagram. Mă bucur enorm că ne-am strâns peste 1M de oameni, mă bucur că sunteți activi și urmăriți cu interes tot ce fac, tot ce postez și că nu încetați să îmi aratați că vă place munca pe care o depun. Mă bucur că îmi sunteți alături, chiar dacă de la distanță. Vă îmbrățișez tare și vă doresc tot ce-i mai bun!”, a mai scris Cristina Ciobănașu.
Foto: Instagram
E, din nou, burlac vânat. Ultimele noutăți după divorțul lui Pepe de Raluca. Cântărețul spune tot
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook