Cu toate că testele de sarcină fac parte din era modernă, se pare că s-a dovedit că primele modalități de detectare a unei sarcini au existat încă din Egiptul antic. 

Primul test de sarcină

Una dintre primele modalități cunoscute de a detecta o sarcină provine dintr-un document egiptean antic, estimat a fi din 1350 î.Hr.

Papirusul arată desene cu o femeie care urina pe semințe de grâu și orz. În următoarele desene, dacă grâul apărea încolțit însemna că un copil era pe drum, iar dacă orzul apărea încolțit, un copil de sex masculin era pe drum. 

În mod ciudat, cercetătorii din anii ‘60 au testat această metodă și au descoperit că are un sâmbure de adevăr, potrivit Institutului Național de Sănătate. Nivelurile mai ridicate decât cele normale de estrogen în urina femeilor însărcinate, au speculat oamenii de știință, pot stimula germinarea semințelor (dar au fost inutile la prezicerea sexului copilului).

Evul mediu

În Evul Mediu, urina unei femei a fost folosită ca o modalitate de a determina dacă aceasta era însărcinată. De asemenea, atunci când așa-numiții „profeți de urină” credeau că dacă un ac plasat într-un flacon cu urină devine roșu sau negru, femeia era probabil însărcinată.

Un alt test popular a implicat amestecarea vinului cu urina și urmărirea modificărilor rezultatului. Deoarece alcoolul poate reacționa cu proteinele din urină, acest test ar fi putut avea succes dacă ar fi fost analizat de cineva care știa ce modificări legate de culoare să caute.

Unii medici din secolul al XVII-lea au scufundat o panglică într-un recipient cu urina unei femei. În cazul în care mirosul panglicii i-a provocat femeii greață, aceasta era considerată însărcinată.

Anii 1920-1960

În anii ‘20, cercetătorii au reușit să identifice un hormon, gonadotropina corionică umană sau hCG, care se găsește doar la femeile însărcinate. 

Pentru a determina prezența hCG, o probă de urină a femeii a fost injectată într-un șoarece, broască sau iepure de sex feminin imatur. Dacă hormonul hCG era prezent în proba de urină, animalul ar fi intrat în perioada de ciclu estral (în denumirea populară de călduri), indicând că femeia era însărcinată.

Testul era cunoscut sub numele de testul Aschheim-Zondek (după dezvoltatorii săi), testul A-Z sau „testul iepurelui”. Acesta nu numai că au fost costisitoare și consumatoare de timp (rezultatele ar putea dura zile până să ajungă), dar testul nu a putut face întotdeauna distincția între hCG și hormonul luteinizant anumite medicamente care ar putea produce un rezultat fals pozitiv sau fals negativ.

Testele moderne

În 1972 oamenii de știință au raportat pentru prima dată un test de sarcină radioimunologică care putea distinge hCG de hormonul luteinizant din urina unei femei.

Apoi, în 1976, producătorul de medicamente Warner-Chilcott a solicitat aprobarea de la Food and Drug Administration (FDA) pentru un test de sarcină timpurie, sau „e.p.t.”. Pentru 10 dolari, femeile puteau achiziționa un kit de testare care putea fi utilizat în intimitatea propriei case. Acesta conținea un flacon cu apă purificată, o pipetă, o eprubetă și un amestec de substanțe. Folosit în mod corect, e.p.t. a fost 97% precis pentru rezultatele pozitive și 80% precis pentru rezultatele negative.

Pe măsură ce metodele de testare au continuat să se îmbunătățească, cercetătorii au descoperit că indicatorii enzimatici de pe benzile de testare a sarcinii la domiciliu ar putea înlocui etichetele radioactive. Alte facilități moderne includ rezultate în câteva minute și un afișaj digital pentru a înlocui linia subțire care indică sarcina.

Testele moderne de sarcină, care încă se bazează pe prezența hCG din urină, sunt până la 99% precise, în funcție de prezența anumitor medicamente, urmând cu precizie instrucțiunile testului și momentul în care se efectuează testul.