Cea mai simplă rețetă de Ciabatta – pâinea italiană pufoasă pe care o faci direct în tavă

Dacă visezi la o pâine cu coajă crocantă și miez aerat, dar nu ai chef de frământat ore întregi, Ciabatta e fix ce-ți trebuie. Rețeta asta e simplă, nu necesită tehnici complicate și – partea cea mai bună – dacă ești super leneș, nici nu o mai scoți din tavă. Pâinea italiană o pregătești acolo, o lași la dospit acolo și poți să o coci direct, dacă vrei o Ciabatta mare. Altfel, scoți aluatul și îl porționezi.

Ingrediente (pentru aproximativ 8 bucăți)

450 g făină

350 ml apă

9 g sare (1 lingură rasă)

30 ml ulei de măsline (3 linguri)

7 g drojdie uscată (1½ lingurițe)

Mod de preparare

Se amestecă toate ingredientele mai puțin făina. Când s-au combinat bine, adaugă făina și omogenizează. Vei obține un aluat foarte moale și lipicios – exact cum trebuie să fie. Dacă folosești o făină bună, pentru pâine, rezultatul va fi perfect.

Acoperă aluatul și lasă-l să stea 20 de minute. Apoi urmează prima împăturire: cu mâna umezită, trage marginile spre centru. Repetă această împăturire de patru ori, la fiecare 20 de minute. Între timp, acoperă bolul.

După ultima împăturire, poți pune Ciabatta la copt. Răstoarnă aluatul și împarte-l în 8 bucăți egale. Așază-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, pudrată cu făină.

Și acum secretul leneșului: dacă n-ai chef să murdărești blatul sau bolul, poți face totul direct în tavă – amesteci, dospești și coci acolo. Rezultatul e la fel de gustos.

Lasă pâinicile să crească până se încălzește cuptorul. Preîncălzește-l la 240°C (cu ventilație) și pune înăuntru un vas termorezistent cu apă – aburul ajută coaja să devină crocantă. Coace-le până devin rumene și sună a gol când le bați pe fund.

Ce este Ciabatta

Deși are un nume italian și pare veche de sute de ani, ciabatta a fost inventată abia în 1982, în Italia. Pâinea ciabatta a fost creată de Arnaldo Cavallari, un brutar și proprietar de moară din orașul Adria, în nordul Italiei (regiunea Veneto). Scopul lui era să creeze o pâine care să concureze cu bagheta franceză, dar care să fie 100% italiană.

După multe încercări, în 1982, a obținut o pâine cu coajă crocantă, interior moale și alveolat, făcută cu aluat foarte hidratat – și a numit-o „ciabatta polesana”, în onoarea regiunii sale. „Ciabatta” în italiană înseamnă „papuc” sau „pantof de casă”, și denumirea vine de la forma neregulată, plată și alungită a pâinii, care seamănă vag cu un papuc rustic. Numele a fost simpatic și ușor de reținut, iar pâinea – un succes imediat.