Acest preparat delicios, shakshuka, este un mic dejun foarte popular în primul rând în Palestina, Tunisia, Algeria și Egipt, dar și în alte țări. Dar poate fi consumat și ca un fel de mâncare principal, de sine stătător, pentru că, în egală măsură, e sățios.
Ingrediente pentru Shakshuka vegană cu chilli
1 lingură de ulei
1 linguriță de paprika afumată
1 linguriță de coriandru măcinat
1 linguriță de chimen
1 lingură de harissa ( sos de chilli)
3 căței de usturoi
1 ceapă medie
100 g de ardei gras roșu
1 conservă de roșii tăiate
200 g de tofu ferm
1/2 linguriță de kala namak (sare neagră)
1/2 ceapă granulată
Pentru a servi (opțional):
pătrunjel tocat
fulgi de ardei iute
Mod de preparare
Se toacă fin usturoiul și se taie ceapa și ardeiul în felii. Apoi se adaugă uleiul într-o tigaie, se pune la foc mediu și se pun în tigaie paprika, coriandrul, chimenul, harissa, usturoiul și ceapa. Se amestecă pe foc timp de aproximativ 5 minute, până când ceapa se înmoaie. În acest moment puteți să adăugați ardeii în tigaie cu un vârf de cuțit de sare. Se gătește totul până când ardeii s-au înmuiat.
Turnați apoi deasupra roșiile tocate, umpleți vasul cu apă și amestecați totul. Apoi fierbeți la foc mic timp de aproximativ 15 minute, amestecând din când în când, până când lichidul a scăzut. Se condimentează după gust. Dacă e nevoie, în sensul că preparatul este prea lichid, continuați fierberea, până ce shakshuka are consistența unui sos mai gros.
În timp ce fierbeți, fărâmițați tofu într-un castron și adăugați granulele de ceapă și kala namak. Când shakshuka a ajuns la consistența dorită, faceți patru găuri în tigaie și umpleți-le cu tofu fărâmițat. Introduceți în cuptor sau sub grătar până când tofu se încălzește bine. Se presară deasupra cu pătrunjel și fulgi de ardei iute, se servește cu pâine prăjită și se savurează.
View this post on Instagram
Sursa: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook