Chiar dacă în imaginile ce urmează veți vedea că e reprodusă forma de fagure, nu trebuie să renunțai numai pentru că nu aveți așa ceva. Noi vă sfătuim să experimentați cu aparatul de făcut wafe, sau chiar în tigaie, dacă nu dispuneți de un așa aparat. Ideea este că veți pregăti o Panna Cotta cu vanilie și miere – și v-am spus numai o parte din ingredientele care intră în compoziția acestui desert atipic. Veți folosi și piper Sichuan pentru această prăjitură demnă de un restaurant cu stele Michelin. Și e atât de simplu de preparat, cu un rezultat uimitor!
De ce să consumați miere
Mierea de albine este un medicament natural, din cele mai vechi timpuri, cu proprietăți și beneficii dovedite. Din punct de vedere nutrițional, o lingură mare de miere cântărește aproximativ 20 grame și conține 64 calorii și 17 grame de zahăr, incluzând fructoză, glucoză, maltoză și sucroză.
Astfel, mierea nu conține fibre, grăsimi sau proteine, având o cantitate modestă de vitamine și minerale. În schimb, abundă în antioxidanți care amână și previn degradarea celulară în timp, cauzată în special de efectele radicalilor liberi.
View this post on Instagram
Ingrediente pentru desert cu miere
Bază pentru wafe: -60 g de miere
-40 g de făină
-50 g unt topit
-50 g de albuș de ou
Gel de miere: -100g suc de lămâie
-50g miere
-50g apă
-piper sichuan după gust
-3g agar agar
Mod de preparare
Se amestecă toate ingredientele pentru baza de wafe, apoi cu ajutorul unei spatule se umple forma și se gătește la 150 de grade până devine aurie. Dacă nu dispuneți de un astfel de dispozitiv, coaceți în tigaie mici cercuri din acest aluat, până devin aurii. Se prepară la subțirimea unor clătite care vor ieși crocante.
Pentru gel, se pun toate ingredientele într-un vas și se bat. Aduceți-le la un clocot ușor și lăsați-le să se răcească complet. Apoi se amestecă până la omogenizare. Separat, preparați după rețeta pe care o găsiți aici, Panna Cotta. Ideal e să răciți într-o tavă, apoi să decupați cercuri de măsura wafelor sau a „clătitelor” pregătite mai sus.
În final, asamblați ingredientele: în baza destetului se pune Panna Cotta, apoi „biscuitele”, iar deasupra se ornează cu gelul cu miere și piper.
Sursa: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook