Se încadrează perfect pe un platou cu aperitive, acești delicioși Ficăței de pui cu prune în bacon și curmale cu brânză de capră. Rețeta Ficăței de pui cu prune în bacon și curmale cu brânză de capră, este o rețetă dacică străveche, preparată de concurentul Adrian Bartoș în show-ul culinar Chefi la cuțite.
Ficăței de pui cu prune în bacon și curmale cu brânză de capră – Ingrediente
500 g ficat de pui
250-300 g bacon feliat subțire
200 g prune uscate
100 ml lapte
1 lingură ulei de măsline
sare și piper
16 curmale
150 g brânză de capră
1 cățel de usturoi
1 legătură de pătrunjel
sare si piper
Mod de preparare
Spălăm ficățeii și îi curățăm de pielițe. Îi punem în lapte și îi lăsăm o oră să se frăgezească. Luăm prunele uscate și le punem într-un bol cu apă călduță pentru o hidratare ușoară.
Scoatem ficățeii de pui din lapte și îi lăsăm la scurs. Presăram peste ei sare și piper. Până se scurg ficățeii, tăiem prunele hidratate în 2 jumătăți.
Luăm feliile de bacon și învelim în fiecare câte un ficățel și o jumătate de prună sub formă de rulou. Prindem rulourile cu scobitori să nu se desfacă.
Pregătim o tavă pentru cuptor, cu folie de aluminiu și așezăm în ea rulourile de ficăței cu prune în bacon. Încingem cuptorul la 180 de grade. Stropim cu puțin ulei de măsline rulourile de ficăței în bacon și dăm tava la cuptor până se rumenesc. Din 10 în 10 minute ne uităm la ficăței și-i stropim cu zeamă din tavă care se formează, că să nu se usuce.
Când s-au rumenit, scoatem ficateii din cuptor și îi așezăm pe un platou. Scoatem scobitorile care ne-au ajutat să ținem ruloul fără să se desfacă. Se pot servi cu orice garnitură.
Se mai pun în tavă și 2 prune ca să-și lase aroma prin zeamă, iar zeama lăsată în tavă o folosim stropind ficățeii pentru aromare si frăgezire. Se pregătesc și curmale cu brânză de capră. Se ia pătrunjelul se spală și se toacă mărunt. Usturoiul se dă pe răzătoare și se amestecă toate cu brânza de capră. Se adaugă sare și piper și se umplu curmalele cu amestecul rezultat.
Sursa: Chefi la cuțite
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook